La 7 kilometri de Timișoara, localitatea Covaci a trăit vineri un moment istoric. Echipa de fotbal Fortuna a promovat pentru prima dată în Liga a II-a. Înființată în anul 2003, Fortuna (n.r. – care-și trage denumirea de la echipa nemțească Fortuna Dusseldorf) a produs minunea. De ce minune? Pentru că o echipă dintr-o localitate de 700 de locuitori a găsit resurse pentru a ajunge în Liga a II-a. Totul datorită susținerii a doi frați: Florin și Marius Macavei. 300 de suflete s-au înghesuit vineri seara în micuța tribună pentru a asista la meciul cu Alto Albina, o victorie echivalând cu promovarea. Acompaniați de o vioară din tribună, jucătorii de la Fortuna nu au avut nicio problemă în a-și apropia victoria și implicit promovarea „Dacă jucăm așa în doi ani aducem pe Steaua aici”, spunea unul dintre spectatorii care au văzut meciul într-o tribună construită parcă de nicăieri în mijlocul câmpului.
Finalul meciului a declașat nebunia pe teren și în tribună. Jucătorii dansau pe gazon în timp ce suporterii au aplaudat minute în șir. Unii spectatori au udat bucuria cu câteva lacrimi, semn că au așteptat o viață acest moment.
Și pentru că evenimentul trebuia sărbătorit cum se cuvine, fotbaliștii celor două echipe au trecut la mici și bere chiar lângă vestiare!
Antrenorul, fost secund la CFR
Antrenorul Fortunei, Remus Steop, fostul secund al lui Șunda la CFR Cluj, era în culmea fericirii la finalul partidei. Acesta s-a felicitat cu toată lumea până la sala de conferințe, în timp ce din vestiarul elevilor săi se auzeau chiote de bucurie. “Fără frații Macavei nimic nu era posibil. E un moment important pentru tot sportul timișorean. Obiectivul nu a fost de a promova. Ar trebui să ne bucurăm deocamdată. Ne va aștepta un campionat dificil, mai ales prin ultimele modificări competiționale. Terenul trebuie mărit pentru a fi omologat”, a spus Remus Steop.
"Sunt fericit pentru promovare și avem planuri mari. Vom construi și tribuna a II-a cu 700 de locuri. În viitor vom avea și nocturnă. Totul a fost construit din fonduri proprii. Practic am făcut un stadion în mijlocul câmpului"
Florin Macavei, patron Fortuna Covaci
Timișul, la al doilea sat în “B”
Covaciul nu e primul sat din istoria ligii secunde. Surprinzător sau nu, precedentul record era deținut tot de o localitate din Timiș, satul Tomnatic, prin echipa Unirea, în sezonul 1975-76. Gruparea comunei de care aparține Covaciul, Viitorul Sânandrei, păstrează și ea șanse la un loc de baraj pentru Liga II.
Lucruri inedite despre Covaci
* În perimetrul satului s-a găsit un buzdugan de bronz din Epoca Bronzului. Prin urmare ofițerul de presă și jurnalistul Octavian Stăncioiu, cel ce se ocupă de imaginea clubului a găsit un supranume pentru echipă – “Dacii liberi”.
* Localitatea a fost fondată în 1843, de către coloniști șvabi și timp de un secol a fost locuită numai de germani. Acum, majoritatea covăcenilor sunt români.
* Satul are doar 200 și ceva de case și trei biserici (toate creștine: ortodoxă, romano-catolică și penticostală).
* Cel mai important obiectiv este biserica romano-catolică inaugurată în 1898 și bineînțeles acum stadionul Fortunei.
Articol scris de Cornel BIHOLARI
Â