Gicu Grozav a fost prezentat la Corona Brașov în tricoul Petrolului! Fotbalistul nu este la prima experiență în Liga 3

Adi MARICA 10 Aug. 2026, 18:39 Liga 3
Gicu Grozav a fost prezentat la Corona Brașov în tricoul Petrolului! Fotbalistul nu este la prima experiență în Liga 3

Corona Brașov a anunțat achiziționarea atacantului Gheorghe Grozav (35 ani), în ultimii patru ani la Petrolul, în prima ligă.

Grozav este cel mai cunoscut jucător care se află în lotul echipei antrenate de Marian Constantinescu, însă se alătură unei liste impresionante de achiziții pe care nou-promovata în Liga 3 a avut-o în această vară și care include nume precum Alexandru Mateiu, Rareș Enceanu, Bogdan Rusu, Lucian Dumitriu sau Andrei Lascu.

Fostul internațional român a refuzat echipa orașului natal, CSM Unirea Alba Iulia, care îi propusese un contract mai bănos, și se pregătește de o bună perioadă cu echipa brașoveană, pentru care a debutat într-un meci amical cu Olimpic Zărnești (6-2). Grozav a ales Brașovul pentru a-i fi aproape soției sale, handbalistă la Corona.

Gheorghe Grozav a semnat cu Corona după negocieri îndelungate

Gicu Grozav a semnat luni, 10 august, contractul cu Corona, după negocieri și discuții îndelungate, în care avocatul fotbalistului a intervenit de câteva ori.

Săptămână trecută, Grozav fusese declarat jucator liber de către Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF. Deși avea un acord de reziliere a contractului cu Petrolul, Grozav a trebuit să treacă prin comisia FRF pentru a deveni jucător liber.

”Gicu este al nostru, suntem în etapa finală a negocierilor. El a refuzat o ofertă dublă din punct de vedere financiar din partea unui club (n.r. – Unirea Alba Iulia) față de oferta noastră! Toate contractele sunt semnate pe un an. Sunt jucători cu nume, care au venit la Brașov după ce au renunțat la contracte mult mai mari din punct de vedere financiar. Au o obiective clare contractuale, iar în luna noiembrie pot fi consultate pe siteul nostru și o să vedeți că salariile nu sunt nici pe departe cele vehiculate în presă. Salariile noastre sunt de Liga 3. Sunt și bonusuri, dar acestea vin din partea sponsorilor”, preciza șeful Coronei, Bogdan Oancea.

  • În cele din urmă, Grozav a semnat actele și acum ar putea debuta oficial în meciul din Turul 3 al Cupei României cu Olimpic Zărnești, miercuri, de la ora 17:30.

Prezentat de Corona în tricoul Petrolului!

Corona l-a prezentat pe Gicu Grozav în tricoul Petrolului, deși îl are la dispoziție de o bună perioadă de timp! La fel au procedat cei de la Corona și cu Alexandru Mateiu și Lucian Dumitriu, spre surprinderea celor de la Petrolul.

”Gicu Grozav este noul jucător al Coronei Brașov!
Echipa noastră de fotbal își întărește atacul prin semnarea lui Gicu Grozav, un fotbalist de top, cu o experiență uriașă în Superligă, în campionate externe și la echipa națională!
Gicu vine de la Petrolul Ploiești, unde a fost căpitan și golgheter, marcând 54 de goluri în cele 4 sezoane petrecute la echipa prahoveană. În plus, atacantul are 30 de selecții și 5 goluri pentru prima reprezentativă a României.
El și-a început cariera la Unirea Alba Iulia, de unde a fost transferat de Standard Liège în 2010, evoluând ulterior pentru Universitatea Cluj, Terek Grozny, Dinamo București, Karabükspor, Bursaspor, Kisvárda, Diósgyőr și MTK Budapesta. În palmaresul său se regăsesc două trofee: Cupa Belgiei cu Standard Liège și Cupa României cu Petrolul.
Bun venit la Corona și mult succes în noul sezon!”, este anunțul clubului brașovean.

A mai jucat în Liga 3!

Pentru Grozav, venirea la Corona Brașov nu este prima experiență în Liga 3.

În perioada în care a fost legitimat la Universitatea Cluj, atacantul originar din Alba Iulia a fost trimis de antrenorul Ionuț Badea la echipa a doua a ”Șepcilor roșii”, prezentă atunci în al treilea eșalon.

”Am jucat un meci în Liga 3 la U Cluj”, a spus Grozav.

La începutul carierei a evoluat în Liga 2 pentru Unirea Alba Iulia, cu care a bifat o promovare în prima ligă, în sezonul 2009/10.

Adi MARICA 10 Aug. 2026, 18:39 Liga 3
Pe aceeași temă