Start cu dreptul pentru FC Bacău în turul semifinalei barajului de promovare în Liga 2! Formația lui Constantin Enache (locul 2 în play-off-ul Seriei 1 a Ligii 3) a învins Metalul Buzău (locul 1 în play-off-ul Seriei 2 din Liga 3), miercuri, 23 mai, pe teren propriu, la limită, scor 1-0.
Astfel, băcăuanii vor începe cu prima șansă în returul de pe terenul Buzăului, care va decide formația calificată în finala pentru promovarea din Liga 3 în Liga 2.
Marcatorul Bacăului a fost Robert Albu, care a punctat în minutul 25, după o centrare din lovitură liberă. La finalul întâlnirii, Enache a declarat că echipa lui a avut de suferit, dar a lăudat evoluția per total, mai ales că a fost luată o opțiune destul de importantă pentru calificarea în finală, chiar dacă e vorba de numai un gol diferență.
Enache voia mai mult din punct de vedere fizic de la jucătorii săi, dar în ultima perioadă tinerii și seniorii din lotul Bacăului au jucat destul de mult și oboseala s-a simțit.
Altfel, surpriza calificării Bacăului în barajul pentru promovare a adus și fanii la stadion, în turul de miercuri fiind prezent la meci un număr mai mare de spectatori decât ceea ce se așteptau Constantin Enache și jucătorii săi.
”Am simțit forța adversarilor, jucători de calitate, o echipă omogenă. O echipă care ne-a dominat în ultima parte a jocului, a pus presiune. A fost un adversar greu, dar în astfel de faze ale competiției nu putem să nu ne așteptăm la adversari grei. Ei au făcut de câțiva ani performanță, iar azi am văzut acest lucru.
Partea noastră de agresivitate trebuie înțeleasă foarte bine, noi dorim ca adversarii să aibă timp puțin de gândire, face parte din principiile noastre, ne antrenăm pentru asta. Exersăm, vrem asta, dar nu mereu ne iese. Azi nu a fost cel mai bun nivel, dar am fost atenți, nu le-am lăsat adversarilor mult timp de gândire.
E important să vorbim de partea fizică, azi nu am arătat cel mai bine. Noi, cu copiii, am avut deplasări lungi cu underii, au jucat la U19, la cei de 2005 au fost câțiva, au fost la București și au jucat o semifinală, iar seniorii au jucat ultima etapă din play-off. Adversarul, printr-un lot mai numeros, a reușit să mai ruleze din jucători.
I-am înțeles pe băieți, nu sunt supărat, dar le știu nivelul. Azi nu a fost cel mai bun nivel. (…)
(N.r. – Despre fanii prezenți în tribune) Trebuie ca oamenii să vadă ceva la noi. Eu am șansa să vorbesc pentru public, dar jucătorii trebuie să transmită mesajul pe teren. Azi cred că am văzut responsabilitate, implicare, poate și umilință, pentru că am dus mai jos apărarea, adversarul a venit peste noi.
Dar, cu demnitate am dus munca mai departe. Dorința noastră este să controlăm jocurile, trebuie să facem asta la juniori, iar apoi livrăm la echipa mare. Vrem să avem valori clare, care să se reflecte asupra oamenilor din Bacău”, a spus Constantin Enache.
În sezonul regular, în urma celor 16 etape disputate, după retragerea echipei Foresta Suceava, FC Bacău a avut în dreptul ei 24 de puncte, în urma a șapte victorii, trei egaluri și șase eșecuri, dar și un golaveraj de 25 de goluri marcate și 19 primite.
În play-off, băcăuanii, în nouă etape, au bifat cinci victorii, trei egaluri și un eșec, cu 10 goluri marcate și trei primite.
Seria pozitivă a FC Bacău a continuat și în turul semifinalei barajului, iar Constantin Enache a declarat că va merge cu încredere pe terenul Buzăului, pentru un rezultat pozitiv.
”E clar că trebuie să gândim pozitiv. Și când am jucat cu Oțelul în Cupa României am vrut victoria… nu știu ce șanse am avut, cinci la sută, dar era datoria noastră să luptăm. Acum vom lupta la fel, avem un adversar greu, dar la fotbal nu ne putem alege adversarul. E un adversar greu, dar ne arată și nouă valoare.
Mergem acolo cu întrecere, să ne arătăm valoarea!”, a mai afirmat Enache.
Învingătoarea dublei dintre FC Bacău și Metalul Buzău va întâlni, în finala pentru Liga 2, CSM Focșani – Bucovina Rădăuți, în tur 2-0.
Foto și video: FC Bacău