Daniel Oprița este sigur că FCSB 2 o să facă tot posibilul să oprească Steaua în lupta pentru promovarea în Liga 2. Antrenorul își simte postul ”vânat”, dar spune că i s-a oferit susținere

Daniel VLAD 17 Nov. 2020, 12:28 Liga 3
Daniel Oprița este sigur că FCSB 2 o să facă tot posibilul să oprească Steaua în lupta pentru promovarea în Liga 2. Antrenorul își simte postul ”vânat”, dar spune că i s-a oferit susținere

Steaua domină seria din care face parte în Liga 3, dar Daniel Oprița consideră că în urma jocurilor rezultatelor este foarte probabil ca elevii săi să se întâlnească într-un meci de baraj în lupta pentru promovarea în Liga 2 cu FCSB 2, a doua clasată chiar din seria din care face parte în acest moment.

După ce la finalul acestui sezon, Oprița a declarat că persoane din anturajul clubului din Ghencea îi vânează postul de antrenor principal la Steaua, antrenorul alb-albaștrilor a detaliat pentru ProSport aceste informații. În ultimul meci al anului, Steaua a învins Balotești, scor 5-1.

Daniel Oprița crede că FCSB 2 vrea cu orice preț să oprească Steaua în lupta pentru promovare

După zece etape desfășurate în acest sezon, adică după un tur și o etapă disputată din retur, Steaua are 26 de puncte acumulate în Seria a 4-a a Ligii 2, după ce pe finalul acestui an a înregistrat două remize și și-a stricat parcursul perfect. Pe locul 2 este FCSB 2, cu 24 de puncte. Din retur mai sunt de disputat opt etape.

La finalul sezonului regular, locurile 1 și 2 din Seria 4 merg în primul baraj, când întâlnesc locul 2, respectiv locul 1 din Seria a 3-a. Ulterior, învingătoarele din aceste două baraje vor juca una împotriva alteia pentru a obține promovarea în Liga 2. Astfel, dacă Steaua și FCSB 2 se menține pe aceleași poziții la finalul sezonului regular, iar apoi își vor câștiga primul baraj, au șanse să se întâlnească în barajul decisiv pentur promovarea în Liga 2.

Daniel Oprița a spus că, în mod sigur, FCSB 2 o să încerce să nu le permită celor de la Steaua să promoveze în Liga 2, iar din această cauză formația sa trebuie să mai aducă jucători, asta cu toate că în acest moment are un lot cu mulți fotbaliști care au evoluat în prima și a doua ligă.

„Este clar că cei de la FCSB 2 vor face tot posibilul să ne oprească, iar eu zic că sunt șanse foarte mari să ne întâlnim în finala barajului pentru promovarea în Liga 2. Primele două locuri din seria noastră vor avea meciuri cu primele două locuri din Seria 3, iar cum sunt lucrurile acum noi vom juca cu Ulmu, iar FCSB 2 cu Afumați, Dacă noi vom câștiga jocul nostru, iar FCSB 2 pe al lor, atunci ne vom întâlni în finala pentru promovarea în Liga 2.

Și în mod sigur nu ve va fi deloc ușor, deoarece ne mai trebuie niște jucători care să facă față la o asemenea presiune. Mă refer la niște jucători cu experiență. Toată lumea cere fotbaliști de Liga 1, dar credeți că eu nu îi vreau pe aceștia? Însă nu poți să îi aduci, deoarece nu acceptă.

Cine credeți că îți vine de la 6.000 pe lună la 2000-3000 pe lună? Hai să fim serioși! Și așa am adus jucători care câștigau mai mult de unde i-am luat, dar au acceptat până la urmă să vină să ne ajute. Niște persoane chiar m-au întrebat cum de am reușit să îi aduc? Eu am adus tot ce am putut și cum am putut și eu. Dacă sunt alții mai buni ca mine, atunci să îi aducă ei pe acei jucători. Eu o să îi primesc. Tot mi-am auzit unele discuții prin ultimul timp, ba chiar și postul meu este vânat”, a spus Oprița pentru ProSport.

Daniel Oprița: „Peluza Sud și domnul comandat Hîncu mă susțin în continuare. Am discutat!”

Daniel Oprița a dezvăluit pentru ProSport că, deși postul său este vânat de unele persoane din afara clubului, comandantul Mădălin Hâncu și ultrașii din Peluza Sud îl susțin.

Postul meu este vânat, dar vreau să vă mai spun încă o dată că nu este vânat de oamenii din club. Toți oamenii din club m-au susținut. Sunt alții care tot încearcă să dea nume pe aici. Eu știu cine sunt aceste persoane, dar nu vreau să le dau numele. De asta am și vorbit acum, ca să afle că îi știu și că nu este așa ușor cum vor ei. Știu sigur că s-a sunat pe la cineva, dar nu le dau numele.

Cum am făcut acele două egaluri, și au crezut că acum este loc să atace, au și trecut la atac. Dar domnul comandant Hîncu mă susține și mi-a spus să stau liniștit și să îmi fac treaba. La fel și Peluza Sud. Am și discutat cu ei și nu am nicio problemă. Suporterii sunt alături de noi și contează foarte mult acest lucru pentru mine, dar și pentru băieți. Vom încerca și noi să ne facem treaba și mai bine pentru că este clar că este loc de mai bine”, a mai precizat Oprița.

În tur, Steaua a învins FCSB 2 cu 2-1 în meciul desfășurat pe teren echipei satelit a clubului condus de Gigi Becali.

https://liga2.prosport.ro/liga-3/disensiuni-la-steaua-daniel-oprita-acuza-anumite-persoane-din-club-ca-ii-cauta-inlocuitor-e-prea-mare-rautatea-in-lumea-asta-e-o-jungla-sunt-dezamagit-de-cativa-oameni-din-jurul-meu-19157438

https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-etapa-10-prima-a-returului-si-ultima-programata-in-2020-steaua-joaca-acum-la-balotesti-intre-cele-11-partide-de-astazi-19157229

https://liga2.prosport.ro/liga-3/video-victorie-zdrobitoare-a-stelei-cu-cs-balotesti-liderul-seriei-4-din-liga-3-a-facut-spectacol-in-ultimul-meci-al-anului-daniel-oprita-jucatorii-au-aratat-calitate-dorinta-19157282

Daniel VLAD 17 Nov. 2020, 12:28 Liga 3
Pe aceeași temă