CS Afumați e a treia echipă din Liga 3 calificată matematic la barajul de promovare. Ilfovenii nu sunt siguri de locul pe care vor termina sezonul regular și nici dacă vor întâlni Steaua sau FCSB 2

Marius ANGHEL 05 Apr. 2021, 12:48 Liga 3

Patru etape au mai rămas de disputat din acest sezon regular al Ligii 3, iar după rezultatele din etapa a 14-a am consemnat primele două campioane în cele zece serii. Corona Brașov a câștigat Seria a 5-a, nemaiputând fi dată jos de pe locul 1, iar în aceeași situație este și Viitorul Șelimbăr, în Seria a 7-a.

Dacă cele două cluburi, din Brașov, respectiv Șelimbăr, sunt sigure de participarea lor la cel puțin primul dintre cele două baraje de promovare în Liga 2, urmând a ocupa locul 1 și a întâlni ocupate de loc 2 din două serii diferite, după etapa a 14-a știm și o a treia echipă calificată cu siguranță la baraj.

Este vorba despre CS Afumați, actualul lider al Seriei a 3-a. Aceasta nu este însă, deocamdată, campioană matematic în această serie.

CS Afumați este matematic calificată la baraj, însă încă nu e campioană în Seria a 3-a

CS Afumați, cu 37 de puncte acumulate până acum, s-a distanțat după cea mai recentă etapă la 14 puncte de ocupanta locului 3, Axiopolis Cernavodă (23 puncte), astfel că și-a asigurat matematic accederea la baraj. Locul final pe care îl va ocupa încă nu este sigur, fiindcă poate fi depășită de Mostiștea Ulmu (33 puncte), acum clasată la patru puncte în spate. Trupa călărășeană nu este sigură matematic nici de locul 2, putând fi depășită, teoretic, de Axiopolis.

În ultima rundă, CS Afumați a trecut cu 4-0, acasă, de Agricola Borcea, Mostiștea Ulmu a trecut cu 4-1 în deplasare de CSM Oltenița, iar Axiopolis a remizat la Ovidiu, scor 1-1, cu Viitorul 2.

Pentru echipa ilfoveană antrenată de Vasile Neagu în meciul cu Borcea au marcat Ionuț Tudorache (26), Radu Zamfir (60), Claudiu Dragu (69) și Ștefan Stîngă (71 – penalty).

CS Afumați o va întâlni la primul baraj pe FCSB 2 sau pe Steaua

La primul baraj de promovare, locul 1 din Seria 3 va întâlni locul 2 din Seria 4, iar locul 2 din Seria 3 va întâlni locul 1 din Seria 4.

Cel mai probabil, echipele din Seria 3 care merg la baraj sunt CS Afumați și Mostiștea Ulmu, iar din Seria a 4-a vor fi calificate Steaua și FCSB 2. Ordinea clasării finale încă nu este sigură, cel puțin în cazul Seriei a 4-a s-ar putea decide în ultima etapă. Ulterior, câștigătoarele acestui prim baraj vor juca între ele pentru promovarea în Liga 2. Barajele vor avea loc în sistem tur/retur.

Alte cinci echipe, posibil șase, pot obține matematic calificarea la baraj în weekendul care vine, după etapa a 15-a a Ligii 3

Și în alte serii ale Ligii 3 situația din clasament în privința măcar a unei participante la primul baraj de promovare este sigură, însă nu matematic.

Va fi matematic, în cazul unei victorii în etapa următoare, a 15-a, programată la finalul acestei săptămâni.

Este vorba despre echipele Mostiștea Ulmu (locul 2 în Seria 3, acum la 10 puncte de Axiopolis, clasata pe locul 3), Steaua și FCSB 2 (locul 1, respectiv 2 în Seria 4, acum la 11, respectiv 9 puncte de Progresul Spartac, locul 3), Unirea Dej și CSO Cugir (locul 1, respectiv 2 în Seria 9, acum la 11, respectiv 9 puncte de Avântul Reghin și Unirea Ungheni, clasatepe pe locurile 3-4).

Aproape este și SC Oțelul Galați (locul 1 în Seria 2), acum aflată la șase puncte de echipele de pe locurile 3 și 4 (CSM Focșani și Sporting Liești), însă pe lângă o victorie în etapa următoare are nevoie și ca cele două formații să piardă, pentru a fi matematic la baraj.

Cum se promovează în Liga 2 la finalul sezonului 2020/2021 de Liga 3

La finalul sezonului regular al Ligii 3, primele două clasate din fiecare serie, zece la număr, vor merge la barajele de promovare.

În funcție de locurile ocupate, cele 20 de echipe clasate pe locurile 1 sau 2 vor fi împerecheate între serii și vor juca în dublă manșă pentru rămânerea în lupta pentru Liga 2.

Cele zece învingătoare vor juca din nou între ele, iar ultimele cinci câștigătoare vor promovova.

Împerecherea la primul baraj în dublă manșă pentru promovarea în Liga 2 se va face astfel:

B1: Locul 1, Seria 1 v Locul 2, Seria 2
B2: Locul 1, Seria 2 v Locul 2, Seria 1
B3: Locul 1, Seria 3 v Locul 2, Seria 4
B4: Locul 1, Seria 4 v Locul 2, Seria 3
B5: Locul 1, Seria 5 (Corona Brașov) v Locul 2, Seria 6
B6: Locul 1, Seria 6 v Locul 2, Seria 5
B7: Locul 1, Seria 7 (Viitorul Șelimbăr) v Locul 2, Seria 8
B8: Locul 1, Seria 8 v Locul 2, Seria 7
B9: Locul 1, Seria 9 v Locul 2, Seria 10
B10: Locul 1, Seria 10 v Locul 2, Seria 9

  • Datele de disputare ale primului baraj: 8 mai 2021 – tur, 15 mai 2021 – retur

Învingătoarele din primul baraj se vor duela între ele, tur-retur, în al doilea baraj, decisiv pentru promovarea în Liga 2, de această dată, pe baza următoarei împerecheri:

Învingătoarea B1 v Învingătoarea B2
Învingătoarea B3 v Învingătoarea B4
Învingătoarea B5 v Învingătoarea B6
Învingătoarea B7 v Învingătoarea B8
Învingătoarea B9 v Învingătoarea B10

  • Datele de disputate ale celui de-al doilea baraj: 22 mai 2021 – tur, 29 mai 2021 – retur

Foto: CS Afumați și Steaua TV

https://liga2.prosport.ro/liga-3/corona-brasov-a-devenit-matematic-campioana-seriei-a-5-a-a-ligii-3-cu-cinci-meciuri-ramase-de-disputat-in-sezonul-regular-echipa-antrenata-de-calin-moldovan-a-fost-aproape-de-desfiintare-in-aceasta-19177633

https://liga2.prosport.ro/liga-3/viitorul-selimbar-e-matematic-campioana-seriei-a-7-a-a-ligii-3-sibienii-au-defilat-in-acest-sezon-au-cele-mai-multe-puncte-victorii-si-cea-mai-buna-aparare-dintre-toate-cele-100-de-echipe-ale-esalo-19177679

https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-etapa-14-15-meciuri-au-loc-astazi-cu-trei-lideri-intrati-la-joc-corona-filiasi-si-unirea-dej-in-acest-weekend-putem-cunoaste-prima-campioana-a-sezonului-19177149

https://liga2.prosport.ro/seria-1/a-fost-stabilit-calendarul-competitional-pentru-a-doua-parte-a-sezonului-in-liga-2-si-liga-3-cand-au-loc-play-off-ul-play-out-ul-si-barajele-de-promovare-sau-mentinere-19150413

https://liga2.prosport.ro/liga-3/oficial-liga-3-cu-100-de-echipe-in-sezonul-2020-2021-vor-fi-10-serii-promoveaza-cinci-echipe-si-retrogradeaza-21-modul-in-care-se-joaca-si-imperecherea-la-cele-doua-baraje-19144651

Marius ANGHEL 05 Apr. 2021, 12:48 Liga 3
Pe aceeași temă