Cristian Pustai (58 de ani) este noul antrenor principal al echipei CSM Unirea Alba Iulia.
Mutarea este confirmată chiar de el, în condițiile în care clubul nu a mai avut anunțuri oficiale după ce a ratat promovarea în Liga 2 în urma pierderii barajului cu SC Popești Leordeni.
Antrenorul originar din Mediaș, în ultimii ani activ în Liga 2 și Liga 3, ultima dată fost director tehnic la retrogradata în Liga 3 CSM Olimpia Satu Mare, revine în Cetatea Marii Uniri, unde a activat, ca jucător, în perioada 1995-1998.
Cristian Pustai a fost golgheter al ”alb-negrilor” în liga secundă, când președinte era Ioan ”Limoniu” Mărginean, iar Apulum Unirea Alba Iulia a jucat o optime de finală a Cupei României, la Sibiu (0-2 cu Dinamo București, pregătită de Cornel Dinu).
Pustai, în tandem cu impresatul Bogdan Apostu, cu care ajunge acum la CSM Unirea, a fost oponent al uniriștilor, în stagiunea 2024/2025, cu CS Gloria Bistrița, cu care a promovat în Liga 2, după un baraj adjudecat la lovituri de departajare împotriva SCM Râmnicu Vâlcea (care în semifinale a eliminat, la loviturile de pedeapsă, tocmai pe CSM Unirea Alba Iulia).
”Am convenit să lucrez din nou cu Bogdan Apostu la un proiect, la Unirea Alba Iulia. Am semnat pe un an și am ca principal obiectiv promovarea. Apoi, se prelungește automat cu un an, dacă totul este în regulă. Un contract pe durata a doi ani, sau un an dacă nu promovez. Antecentele arată bine, mă refer aici la promovările cu Bistrița și Ceahlăul. Eu am jucat la Alba Iulia în perioada 1995-1998. Am fost însă adversarul echipei în ultimii ani și am văzut că sunt condiții «OK». Din păcate, nu s-a reușit promovarea. Există o seriozitate în cadrul clubului. Cu toate că am zis că nu mai merg la Liga 3, dar acum sper să promovez echipa în eșalonul al doilea”, a spus Pustai, pentru DigiSport.
Pustai a reușit promovări din Liga 3 în Liga 2 cu Ceahlăul Piatra Neamț (2023) și CS Gloria Bistrița (2025). De bistrițeni s-a despărțit după doar cinci etape după promovarea în Liga 2, iar apoi s-a întors la Ceahlăul Piatra Neamț, de care s-a despărțit la începutul lunii februarie. A fost numit apoi la CSM Olimpia Satu Mare, dar ca director tehnic, în play-out, fiindcă antrenor nu a mai putut fi numit din moment ce condusese deja două echipe din Liga 2 într-un sezon. A fost dorit în continuare la Satu Mare, pentru noua ediție de Liga 3, însă cele două părți nu au ajuns la un acord.
La CSM Unirea îi ia locul lui Dragoș Militaru, numit în pauza de iarnă în locul lui Alexandru Pelici, și va colabora cu agentul Bogdan Apostu, cum a făcut-o și la CS Gloria Bistrița.
Potrivit Ziarul Unirea, Pustai și-a ales colaboratorii pe banca tehnică a ”alb-negrilor”. Aceștia sunt fostele sale ajutoare de la Ceahlăul: Valentin Avădanei (46 de ani, secund – foto text, alături de Pustai) și Florin Anton (56 ani, antrenor cu portarii). Înainte de această ofertă, Avădanei confirmase că va continua ca ”principal” la trupa din Piatra Neamț, și ea retrogradată în Liga 3, precum fosta echipă a lui Pustai, CSM Olimpia.
Totodată, există semnale că brazilienii Rafael Tavares (26 ani, atacant) și Gabriel Tonini (30 ani, mijlocaș), despărțiți zilele trecute de CS Gloria Bistrița, să ajungă să colaboreze din nou cu Cristian Pustai.
Mircea Donca (CSM Olimpia Satu Mare) și Vlad Prejmerean (CSM Slatina) s-ar fi înțeles deja cu albaiulienii!