Știința Miroslava este una dintre cele doar 13 echipe calificate deja în play-off-ul Ligii 3, în condițiile în care din sezonul regular au mai rămas de disputat trei etape, începând din 1 martie.
Formația ieșeană, clasată pe locul 2 în Seria 1, cu 33 de puncte acumulate în 15 jocuri, la două puncte de liderul FC Bacău, și-a asigurat prezența între primele patru echipe ale seriei încă din 2024, după acel 7-0 cu Ceahlăul 2, din etapa a 15-a.
Antrenorul Cristian Popovici, numit la echipă la începutul sezonului, își propune ca Știința să încheie play-off-ul pe primele două locuri, iar apoi să lupte pentru promovarea în Liga 2
Cu trei etape înainte de finalul sezonului regular, Știința Miroslava are un avans de 11 puncte față de locul 5, Bucovina Rădăuţi, și nu mai poate rata play-off-ul.
Odată îndeplinit acest prim obiectiv, ieșenii vor să facă următorul pas. Antrenorul Cristian Popovici își propune ca echipa sa să încheie play-off-ul pe primele două locuri și să acceadă în barajul de promovare în Liga 2.
”Acesta a fost obiectivul nostru, calificarea în play-off. Când mi s-a propus să vin la Miroslava mi s-a spus că obiectivul este să intrăm în play-off. Acum e clar că ne dorim mai mult. Următorul obiectiv, din punctul meu de vedere și cred că și al conducerii, este ca în ultimele trei etape din sezonul regular și cele nouă din play-off, deci 12 meciuri, să ne asigurăm una din cele două poziții care duc la baraj. După aceea, dacă vom termina pe primele două locuri, sigur că vom da tot ce ține de noi la baraj. Luăm pas cu pas”, a declarat, pentru Liga2.ro, Cristian Popovici.
Antrenorul echipei din Miroslava nu vrea să umble foarte mult la lotul de jucători în această iarnă, fiind mulțumit de randamentul echipei sale în primele 15 etape. Totuși, Popovici speră să aducă doi-trei jucători în axul central.
”Nu cred că vor fi multe schimbări în cadrul lotului, pentru că echipa a arătat destul de bine până în momentul acesta. Eu am făcut 2-3 propuneri de jucători, rămâne de văzut dacă reușim să îi și aducem. De plecat, la fel, maxim doi-trei jucători. Câți vom aduce, tot atâția vor pleca. Dar repet, nu vor fi mutări spectaculoase în lot, pentru că am fost mulțumit de echipă în prima parte a campionatului. Îmi doresc să întăresc axul central, începând cu postul de fundaș central, apoi mijlocaș central și un atacant. Asta, însă, doar în cazul în care găsim ceva mai bun decât avem noi în lot în momentul de față”, a precizat Cristian Popovici.
Popovici a vorbit și despre Diego Farcaș, mijlocașul de 19 ani împrumutat de la Poli Iași în prima parte a sezonului, dar care a revenit la antrenamentele echipei de primă ligă în această iarnă.
”M-aș bucura pentru el să rămână la Poli, pentru că nu e puțin lucru să rămâi chiar și în lotul unei echipe de primă ligă, chiar dacă o să joace mai puțin. Dar în același timp nu ascund faptul că mi-l doresc în continuare la echipă. Dar pentru jucător, oportunitatea ar fi să facă pasul la Poli Iași. Nu știu dacă este vreo clauză, dar nu cred că va fi vreo problemă dacă Poli vrea să-l păstreze. Dacă va pleca și Farcaș, clar o să ne mai trebuiască unul sau doi jucători ”under”. Farcaș va face pasul mai devreme sau mai târziu la Liga 1. Poate chiar și acum, pentru că are niște calități foarte bune. A și debutat din ce știu, a făcut un prim pas mic, dar acum e vorba să se poată impune. Ține doar de el. Are calități, este un jucător de perspectivă, depinde doar de el cât de mult se va strădui să-și îmbunătățească jocul și cât de mult își va dori să joace la nivelul acesta”, a completat Cristian Popovici.
Știința Miroslava a încheiat anul 2024 pe locul 2 în Seria I a Ligii 3, cu 33 de puncte, la două lungimi în spatele liderului FC Bacău. Ieșenii au înregistrat doar două înfrângeri în cele 15 runde, ambele în deplasare, 2-3 cu CSM Vaslui, în etapa a 2-a, și un șocant 0-6 pe terenul primei clasate FC Bacău, în penultimul meci din 2024.
Între cele două eșecuri, Miroslava a avut un parcurs de 11 meciuri fără înfrângere și a marcat foarte multe goluri, fiind echipa cu cel mai productiv atac din toate cele zece serii. Ieșenii au marcat 47 de goluri în 15 etape, având o medie de peste trei reușite pe meci. În schimb, Miroslava are a patra defensivă din serie (19 goluri), după Gloria Ultra (10), FC Bacău (11) și Rădăuți (18).
În ultimele trei etape din sezonul regular, Miroslava va juca în deplasare cu Gloria Ultra (locul 6), Bucovina Răduți (locul 5) și acasă cu Gura Humorului (locul 9), iar antrenorul Cristian Popovici speră chiar la un punctaj maxim.
”Cele două înfrângeri le-am suferit la locul 1 și la locul 3. E adevărat, acel 0-6 cu liderul a sunat urât pentru toată lumea. A fost un meci în care celor la Bacău le-a intrat cam tot. Le-am spus jucătorilor după acel joc că în viața unei echipe se mai întâmplă și astfel de momente și că important este să învățăm din ele. Băieții au înțeles, iar în următoarea etapă au stabilit scorul campionatului în seria noastră. Mai avem trei meciuri în sezonul regular, iar discursul meu, la cum am mers până acum în campionat, este că nu ne putem propune decât obținerea a nouă puncte. Cum am abordat fiecare meci de până acum la victorie, așa vom face și în ultimele trei etape din sezonul regular. În play-off vom rămâne cu punctele, nu se înjumătățesc și e important să avem cât mai multe puncte”, a conchis Cristian Popovici.
Gruparea din Miroslava a stabilit programul de pregătire pentru pauza de iarnă. Elevii lui Cristian Popovici se reunesc miercuri, 15 ianuarie, la Baza Sportivă de la Uricani, iar pe 17 și 20 ianuarie vor efectua vizita medicală.
Moldovenii vor disputa un prim amical sâmbătă, 25 ianuarie, acasă, cu colega de serie Șoimii Gura Humorului, iar pe 29 ianuarie vor pleca în cantonamentul de la Vatra Dornei, unde vor sta până pe 8 februarie.
După întoarcerea din stagiul montan, Știința Miroslava va disputa alte patru jocuri de pregătire, două cu CSM Vaslui și două cu Aerostar Bacău, acasă și în deplasare.
sâmbătă, 25 ianuarie: Știința – Șoimii Gura Humorului
miercuri, 12 februarie: Știința – CSM Vaslui
sâmbătă, 15 februarie: CSM Vaslui – Știința
miercuri, 19 februarie: Știința – Aerostar Bacău
sâmbătă, 22 februarie: Aerostar Bacău – Știința
Foto: Știința Miroslava