Adrian Petre, aproape de Liga 3 după despărțirea de Concordia Chiajna! Clubul cu care a discutat fosta speranță a fotbalului românesc

Daniel NAZARE 01 Jul. 2025, 20:45 Liga 3
Adrian Petre, aproape de Liga 3 după despărțirea de Concordia Chiajna! Clubul cu care a discutat fosta speranță a fotbalului românesc

Adrian Petre, fost internațional de tineret și jucător la FCSB, este la un pas de a semna cu echipa din Liga 3 CS Păulești.

Fotbalistul în vârstă de 27 de ani, ajuns la FCSB pentru 800.000 de euro de la Esjberg, acum 5 ani, a avut ceva probleme medicale și acum se află în recuperare. Ultima echipă pentru care a evoluat este Concordia Chiajna, în sezonul recent încheiat.

Adrian Petre ar putea juca pentru CS Păulești, în Liga 3, în noul sezon

Oficialii celor de la CS Păulești au ajuns la un acord cu fotbalistul care s-a aflat în 2019 în lotul lui Mirel Rădoi, la EURO U21, unde a și marcat un gol în debutul cu Croația, scor 4-1. În total, Adrian Petre a adunat 18 meciuri și 5 goluri pentru naționala de tineret a României.

În ultimul sezon, atacantul arădean a activat în Liga 2, la Concordia Chiajna, pentru care a jucat în 14 meciuri din campionat și a înscris un gol. În iarnă a fost aproape să se retragă din fotbal, însă s-a răzgândit, fiind convins să nu ia această decizie.

”Da, este adevărat! Nu am semnat încă, dar suntem aproape, el mai are câteva variante, dacă nu, vine la noi! Avem ca obiectiv play-off-ul și, de ce nu, promovarea în liga secundă. Bugetul este asigurat de primărie și trei investitori puternici”, a declarat, pentru ProSport, managerul clubului din Păulești, Claudiu Blaga.

  • Adrian Petre a jucat de-a lungul timpului pentru UTA, Esbjerg (Danemarca), FCSB, Cosenza (Italia), Farul Constanța, Levadiakos (Grecia), AFC Hermannstadt, CS Tunari și Concordia Chiajna.

Valentin Sinescu, la CS Păulești

Stafful echipei CS Păulești pentru noul sezon a fost completat cu un nume important, fostul antrenor de prim-eșalon Valentin Sinescu.

Acesta a activat mulți ani la Astra, dar a mai antrenat și la Conpet Ploiești, Tricolorul Breaza, Carpați Sinaia, Petrolistul Boldești, Petrolul Telejen, CSM Câmpina, SCM Pitești, Oțelul Galați, Petrolul Ploiești, Unirea Dej, CSM Sighetu Marmației și CSM Unirea Alba Iulia.

CS Păulești a jucat amicale cu CSM Slatina (scor 1-2) și Metalul Buzău (scor 0-2), iar în perioada următoare va mai avea partide test cu FC Voluntari (2 iulie), CSC Șelimbăr (9 iulie), Metaloglobus București (14 iulie) și CS Tunari (23 iulie).

  • Echipa prahoveană a terminat pe locul 6 din 10, la general, sezonul recent al Ligii 3, în Seria 5.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Daniel NAZARE 01 Jul. 2025, 20:45 Liga 3
Pe aceeași temă