După o vacanță de aproape o lună și jumătate, fotbaliștii de la SCM Pitești au început, ieri, pregătirea pentru returul campionatului. JucăÂtorii alb-violeți s-au reunit la stadionul Nicolae Dobrin sub comanda antrenorului Nicolae Dică care a fost instalat ca principal la sfârșitul aÂnului trecut. Acesta va fi ajutat de secundul Alin Popescu, Cornel Cernea ce se va ocupa de pregătirea portarilor și de preparatorul fizic Dan Didiță.
La primul antrenament de pregătire au fost prezenți 22 de jucători, dintre care 13 fotbaliști veniți în această iarnă. SCM Pitești a adus jucători cu experiență care au un CV destul de bogat, unii dintre ei trecînd pe la Steaua București și Viitorul Constanța, dar și fotbaliști de mare perspectivă care pot crește în valoare și care, peste ceva timp, vor deveni certitudini. Cuvântul de ordine la gruparea din Trivale este promovarea, având în vedere că liderul seriei, Inter Olt Slatina, se va retrage din competiție din cauza problemelor financiare cu care se confruntă gruÂparea olteană. În acest sens, misiunea alb-violeților pare mai ușoară la prima vedere, distanța între piteșteni și echipa de pe locul 2, Muscelul Cîmpulung, fiind de 7 puncte. Prima ședință de pregătire a fost una de reacomodare la efort și s-a efectuat la Sala Sporturilor din Trivale. Zăpada căzută în ultimele zile a dat puțin peste cap planurile staff-ului tehnic. Lucrurile vor intra în normal în scurt timp, iar echipa se va putea antrena pe terenul sintetic al stadionului Nicolae Dobrin care va fi curățat de zăpadă în scurt timp.
Șerban: „Eforturile trebuie răsplătite cu o promovare”
Dragoș Șerban, directorul executiv al SCM Pitești, își dorește ca eforturile financiare pe care le face Municipalitatea să fie încununate de o promovare, la sfârșitul acestui sezon: „Așteptările noastre în acest retur de campionat sunt destul de mari. Vrem să recuperăm decalajul de 7 puncte care ne despart de Muscelul Cîmpulung, ținând cont că Inter Olt Slatina se va retrage din campionat din cauza problemelor financiare. Sunt informații sigure că săptămâna asta își vor depune actele la FRF de retragere. George Cotigă și Ciprian Tănasă fac parte din noul lot al echipei noastre. Am renunțat la mai mulți jucători în perioada de iarnă. În opinia noastră nu au dat randamentul scontat și nu s-au ridicat la așteptările noastre. Avem și un nou antrenor în persoana lui Nicolae Dică, un tehnician tânăr care în trecut a antrenat și la Steaua București. A venit alături de noi pentru a pune umărul la îndeplinirea obiectivului, promovarea în Liga a II-a. I-am acordat toată încrederea și i-am dat mână liberă în ce înseamnă transferurile. Am mare încredere în el. În aÂceastă lună și jumătate de când este alături de noi, am stat aÂproape zilnic împreună. Ne-am gândit la ce transferuri facem și la ce este mai bine pentru echipă. În acest moment avem încheiate înțelegeri cu mai mulți jucători. Deaconescu care în trecut a activat și la CS Mioveni, dar și la Vâlcea, Iamandi și mai avem doi juniori la care nu pot să le dau încă numele din motive pe care cred că le înțelegeți. Vreau să mulțumesc și Municipalității, pentru că ne-a pus la dispoziție această bază de pregătire care este una dintre cele mai bune din România în acest moment. Efortul Municipalității vrem să-l răsplătim și să promovăm în Liga a II-a”.
Lotul prezent la reunire: Andrei Udeanu, Alexandru Oprican, Doru Mateescu, Cătălin Ionescu (Inter Olt Slatina), Robert Grecu (Viitorul ConsÂtanța), Andrei Vlădescu, Antonio Cruceru (Viitorul Constanța), Adrian Iamandi (CS Mioveni), Ciprian Tănasă (Atletic Bradu), Iulian Vladu, Bogdan Stancu (MusÂcelul Câmpulung), Robert Roșoagă (FC Caransebeș), George Cotigă (Muscelul Câmpulung), Răducu Lupu, Ionuț Năstăsie (Viitorul Constanța, Steaua București), Ionuț Șerban (Viitorul Constanța, Steaua București), Andrei Panait, Marius Albu, Ionuț Rădescu (Urban Titu), Adelin Voinescu, Ionuț Mihăescu, Mihai Deaconescu (CSM Rm. Vâlcea), George Cotigă (Muscelul Câmpulung).
Cotigă: „Lupta va fi foarte strânsă”
Fundașul George Cotigă este un alt jucător venit la SCM în această iarnă, după ce în prima parte a sezonului a evoluat la Muscelul Câmpulung. Jucătorul care în cariera sa a evoluat la FC Argeș, CS Mioveni și FC Caransebeș consideră că este timpul ca Piteștiul să revină în eșaloanele superioare ale fotbalului românesc: „Mă bucur că pot să iau parte la acest proiect care este unul foarte serios și cred că este realizabil. Sper să reușim să formăm un lot bun și să adunăm cât mai multe puncte. Este o diferență destul de mare între noi și prima clasată și avem nevoie de puncte repede, în primele etape pentru a spera la promovare. Eu m-am întors la Pitești, pentru că aici am crescut și mă simt ca acasă. Am fost contactat de cei de la SCM și mă bucur că sunt aici. Sper să pun umărul la promovare. Lupta va fi foarte strînsă, pentru că suntem trei echipe care au șanse reale de a promova. Mă refer la Afumați, Turnu Măgurele și noi. Cred eu că și Câmpulung are șanse, chiar dacă ei dau anumite declarații că nu ar avea o situație financiară foarte bună. Totuși au foarte multe puncte și legând câteva victorii va fi foarte greu de prins. După primele 3 – 4 etape, o să ne dăm seama cu exactitate unde ne aflăm. Noi sperăm să adunăm maximum de puncte și să promovăm. În situația în care suntem noi este greu să vină mulți oameni la stadion, dar prin rezultatele noastre, lumea se va întoarce către această echipă. Dacă o să promovăm, cred că echipa o să redevină FC Argeșul care a fost”.
Cotigă este sigur că poate face o treabă bună în centrul defensivei cu Bogdan Stancu, așa cum au făcut în tur la Muscelul Câmpulung. Colega de serie a piteștenilor este echipa care a primit cele mai puține goluri din această serie: „În tur am primit doar 6 goluri. Mai erau trei etape din tur și aveam trei goluri primite, iar în ultimele am mai luat trei toate din penalti. Sper ca împreună cu Bogdan Stancu să betonăm defensiva și să primim cât mai puține goluri. Ar fi bine dacă nu am primi niciun gol”.
George Cotigă nu regretă că a ales să joace în Liga a III-a la SCM Pitești. Fundașul a dezvăluit motivele pentru care a luat această decizie: „La Pitești, sunt acasă, avem condiții foarte bune și este un proiect serios. Am zis că este cea mai bună variantă pentru mine, chiar dacă suntem în Liga a III-a. Au fost și discuții cu echipe din Liga a II-a, dar sunt probleme foarte mari cu banii. Decât să merg pe un salariu mai mare și să-l primesc odată la trei luni, am preferat să rămân aici unde este stabilitate financiară. Decât să fiu departe de casă și să fac antrenament în niște condiții mizere, am preferat Piteștiul unde avem condiții foarte bune. Am mai fost la Caransebeș în liga secundă și mă antrenam cu curcile pe teren. Cred că am luat decizia cea mai bună, venind la SCM Pitești”.
Tănasă: „Piteștiul merită echipă în Liga a II-a”
Atacantul Ciprian Tănasă este unul dintre cele mai importante transferuri făcute de echipă în această iarnă. Experimentatul vârf care a evoluat în Liga I la FC Argeș și Universitatea Craiova are încredere în proiectul fotbalistic de la Pitești: „Vreau să le mulțumesc celor de la SCM Pitești că s-au gândit la mine. Am venit să ajut și să îndeplinim obiectivul. Am venit cu inima deschisă. Sunt convins că vom face o treabă foarte bună, deși nu este ușor. Eu sunt convins că la sfârșit vom fi victorioși și vom promova. Acest oraș merită să aibă o echipă cel puțin în Liga a II-a. Eu am foarte mare încredere în ce vrea să se facă acum la Pitești. Nu va fi ușor să îndeplinim obiectivul, având în vedere că sunt și meciuri puține. Important e ca noi să facem o echipă competitivă, care își dorește cu adevărat să promoveze. Aș vrea ca noi să vorbim mai puțin și să arătăm pe teren de ce suntem în stare. Eu am mare încredere în echipă și sunt sigur că vom promova”.
Rezultatele aduc oamenii la stadion
Atacantul Ciprian Tănasă este convins că, dacă echipa va avea rezultate foarte bune, suporterii se vor reîntoarce la stadion: „Am jucat cu FC Argeș în prima ligă, dar asta este viața. Anii trec și am ajuns și în Liga a III-a. Este un sentiment de regret că nu mai avem echipă în prima ligă, dar eu sper ca noi să fim cei care vor ridica această echipă în drumul spre performanță. Primul pas este să o ducem în Liga a II-a, iar după aceea, vom vedea. Nu este ușor. Sunt convins că vom face o treabă bună și vom fi eroi dacă vom promova la sfârșitul acestui retur de campionat. Eu sper ca prin rezultatele pe care le vom avea și printr-un joc bun să readucem oamenii la stadion. Sunt sigur că, dacă vom promova, oamenii vor veni la meciurile noastre într-un număr destul de mare”.
Tănasă vrea să pună umărul la promovarea echipei în liga secundă, dar nu și-a fixat ca obiectiv personal să înscrie un anumit număr de goluri. Vârful piteștenilor spune că nu contează cine marchează: „Nu mi-a propus să dau un anumit număr de goluri, ci să ajut echipa. Prefer să nu dau niciun gol, dar să știu că această echipă va promova. Este mai puțin important cine marchează. Victoriile și punctele sunt cele mai importante”.
Dică: „Putem îndeplini obiectivul”
Antrenorul Nicolae Dică are încredere în jucăÂtorii pe care i-a adus și vrea să readucă fotbalul din Pitești acolo unde îi este locul: „De astăzi, am început pregătirea pentru retur. Băieții sunt bine, sunt dornici de antrenamente, pentru că vin după o perioadă mai lungă de vacanță. Sperăm ca în acest retur de campionat să obținem cât mai multe victorii pentru a ne îndeplini obiectivul. Zăpada căzută în ultimele zile ne-a dat puțin programul peste cap. I-am adus în sală pe băieți și încercăm să ne facem antrenamentul, tipul de efort pe care ni l-am propus astăzi. Sunt sigur că vom reuși să ne descurcăm, chiar dacă zăpada este destul de mare”.
Azi fac vizita medicală
Fotbaliștii de la SCM Pitești vor face, astăzi, vizita medicală la un cabinet medical din Pitești. Lotul va fi împărțit în două serii, unii dimineața, iar alții după-amiază. Jucătorii vor da probe de sânge apoi vor fi testați la mai multe aparate pentru a vedea dacă sunt apți de efort și dacă pot face față la antrenamente.
Înființează Centrul de Copii și Juniori
Oficialii SCM Pitești își doresc ca în viitor să nu mai împrumute jucători de la alte echipe și să se baze doar pe cei autohtoni. În acest sens, directorul executiv al SCM Pitești, Dragoș Șerban, a anunțat că se va reînființa Centrul de Copii și Juniori: „Din vară vom începe să structurăm un Centru de Copii și Juniori, pentru că este foarte greu să ai jucători valoroși dacă nu îi crești tu în propria pepinieră. Centrul va fi pe grupe valorice de vîrstă și sperăm să acoperim necesarul echipei mari”.
Încă trei transferuri
Conducătorul clubului alb-violet spune că perioada de transferuri nu s-a încheiat. „În zilele următoare, vom mai parafa încă trei transferuri. Este vorba de un atacant și de un mijlocaș. Pe piața transferurilor am fost foarte activi transferând, în două – trei săptămâni, 13 jucători. Nu vă pot da toate numele, pentru că deocamdată nu sunt toate înregistrate. Săptămâna următoare, vom perfecta toate actele”, a spus Dragoș Șerban, directorul executiv al SCM Pitești.
Articol scris de Marius DUINEA (Curierul zilei)
Foto: FB SCM Pitești