Unirea Dej, una dintre surprizele negative ale Turul 3 al Cupei României: a fost eliminată la Bistrița. Cum explică Dragoș Militaru eșecul în fața echipei din Liga 3

Marius ANGHEL 15 Sep. 2022, 12:09 Cupa României

Unirea Dej este una dintre cele patru echipe din Liga 2 eliminate până acum în Turul 3 al Cupei României, eșecul venind în urma loviturilor de departajare din meciul cu formația din Liga 3 Gloria Bistrița Năsăud.

0-0 după 90 și 120 de minute a fost scorul înregistrat pe tabela de marcaj, la ”loteria” penalty-urilor impunându-se bistrițenii cu 3-2.

La final, antrenorul Dragoș Militaru a explicat echipa aleasă să joace în acest meci și a transmis că în mare parte este mulțumit de evoluția jucătorilor săi, în ciuda ratării calificării în Play-off.

Gloria Bistrița Năsăud, mai tare la loviturile de departajare decât Unirea Dej

Pentru acest meci desfășurat pe stadionul ”Jean Pădureanu” din Bistrița, Unirea Dej a optat pentru o formulă de echipă de start cu mulți jucători care au evoluat mai puțin sau deloc în startul campionatului. De partea cealaltă, Adrian Falub a lăsat pe bancă trei jucători cu experiență, Ovidiu Stoianof, Marius Curtuiuș și Bogdan Vasile.

Niciuna dintre echipe nu a reușit să înscrie pe parcursul celor 90 de minute de joc, chiar dacă bistrițenii au avut două mari situații de gol. Cum nu s-a înscris nici în cele două reprize de prelungiri, calificarea avea să se decidă în urma loviturilor de departajare, acolo unde Flaviu Bodea a parat două lovituri, ale lui Gabriel Fulga și Angelo Cocian, asta după ce Cristian Chira a șutat în transversală. A fost o execuție de la 11 metri irosită și de Gloria, prin Alexander Trifan, portarul Claudiu Chindriș apărând.

Au marcat Antonio Manolache, Bogdan Vasile și Adam Abdul Wahab, pentru trupa lui Falub, respectiv Florin Blaj și Mihai Kereki, pentru cea condusă de Militaru.

Dragoș Militaru, după eliminare: ”Ne doream mai mult”

După joc, antrenorul Unirii Dej, Dragoș Militaru, a comentat eliminarea echipei sale din Cupa României și alegerile pentru acest meci de la Bistrița.

”A fost un meci de la care ne doream mai mult. Cu toate acestea, obiectivul principal a fost să dăm posibilitatea tuturor jucătorilor din lot să evolueze un număr mai mare de minute. Noi nu avem un lot foarte numeros și tocmai de aceea am decis să jucăm cu jucătorii care au jucat mai puțin, sau chiar deloc, în primele șase etape din campionat.

În mare parte sunt mulțumit de băieți, chiar dacă eram conștienți de la început că relațiile de joc o să sufere din moment ce am avut 10 jucători noi în «primul 11» care nu au mai jucat niciodată până acum în această formulă.
Vreau să le mulțumesc suporterilor care au venit și ne-au susținut 120 de minute pe o vreme nu tocmai prielnică pentru spectatori. Sper să fie alături de noi sâmbătă pentru că avem nevoie de o victorie împreună!”, a spus Militaru, conform paginii de Facebook a clubului din Dej.

În fazele anterioare ale acestui sezon al Cupei României, Gloria Bistrița Năsăud a învins Avântul Reghin (2-1 în deplasare), în Turul 1, și Minerul Ocna Dej (1-0 acasă), în Turul 2. De partea cealaltă, Unirea Dej s-a aflat la primul și ultimul joc în această ediție a competiției eliminatorie.

GLORIA BISTRIŢA NĂSĂUD – UNIREA DEJ 0-0, 0-0, 3-2 la lovituri de departajare

Au înscris pentru Unirea Dej Florin Blaj și Mihai Kereki și au ratat Cristian Chira, Gabriel Fulga și Angelo Cocian. Au înscris pentru Gloria Bistrița Năsăud Antonio Manolache, Bogdan Vasile și Adam Abdul Wahab și a ratat Alexander Trifan.

Gloria Bistrița Năsăud: Fl. Bodea – Al. Georgescu, Bactăr, Marvin, Capaci, Runcan, Covaciu, Ant. Manolache, N. Popescu, Rz. Tănasă, Davordzie
Au mai intrat: Adam Abdul, Al. Trifan, Curtuiuș, Sg. Luca, Sulici, Bg. Vasile

Rezerve neutilizate: Bănuță – Stoianof, Hășnăs
Antrenor: Adrian Falub

Unirea Dej: Cl. Chindriș (cpt.) – Ed. Meszaros (Al. Militaru 72′), Vomir, D. Pop, Chira – Buta (Roș 91′), Greu (Blaj 89′), Vl. Bogdan, Călugăr (Kereki 72′) – Frăsineanu (Cocian 89′), Andr. Pop (Fulga 72′)
Rezerve neutilizate: Railean – Chechicheș, Ad. Pop
Antrenor: Dragoș Militaru

Stadion: ”Jean Pădureanu” (Bistriţa – Bistriţa Năsăud). Arbitru central: Claudiu Ștef (Târgu Mureş). Aritri asistenți: Cosmin Bojan (Târgu Mureş) și Daniel Nistor (Zlatna). Observator arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare). Delegat joc: Tiberiu Gabor (Reghin).

În campionat, Gloria Bistriţa Năsăud ocupă locul 2 în Seria 10, cu 6 puncte, iar în runda a patra va juca sâmbătă, de la ora 17:00, la CSM Sighetu Marmației (locul 8, 1 punct).

Unirea Dej se află pe locul 3 în Liga 2, cu 13 puncte, inclusiv cu liderul Unirea Slobozia la egalitate, iar în etapa a 7-a va juca sâmbătă, de la ora 11:00, pe teren propriu, cu Poli Timișoara (locul 18, 4 puncte).

Foto: Cristina Vlasa / Gloria Bistrița Năsăud

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/turul-3-cupa-romaniei-primele-doua-jocuri-din-cele-programate-astazi-incep-de-la-ora-1500-la-resita-si-la-moreni-unde-evolueaza-poli-timisoara-si-steaua-19245301

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cs-ocna-mures-calificare-dramatica-in-play-off-ul-cupei-romaniei-inclusiv-cu-antrenorul-pe-teren-dan-roman-dupa-succesul-cu-unirea-ungheni-imi-doresc-enorm-sa-picam-cu-rapid-sau-u-cluj-19245464

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/csm-resita-a-eliminat-o-din-cupa-romaniei-pe-poli-timisoara-care-se-prezinta-tot-mai-lamentabil-la-fiecare-meci-declaratiile-antrenorilor-19245455

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/injectie-de-moral-fc-brasov-merge-in-play-off-ul-cupei-romaniei-dupa-o-victorie-la-scor-cu-kse-targu-secuiesc-dan-alexa-ma-bucur-ca-atacantii-au-reusit-sa-inscrie-19245444

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/n-a-fost-loc-de-surpriza-in-derby-ul-iesean-din-cupa-romaniei-poli-iasi-victorie-facila-pe-terenul-stiintei-miroslava-in-turul-3-19245436

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/sr-brasov-s-a-oprit-in-turul-3-al-cupei-romaniei-si-acuza-arbitrajul-penalty-acordat-pe-nedrept-eugen-beza-merge-in-play-off-cu-cs-comunal-selimbar-ne-interesa-sa-facem-u-19245431

Marius ANGHEL 15 Sep. 2022, 12:09 Cupa României
Pe aceeași temă