Unirea Alba Iulia a făcut ce a promis! A reușit să producă surpriza și s-a calificat în play-off-ul de Cupa României, fiind aproape de calificarea în grupe, acesta fiind și obiectivul formației din Liga 3 în competiție.
Pe o temperatură foarte ridicată, Unirea Alba Iulia a reușit să scoată din competiție CSC Șelimbăr, învingând cu scorul de 2-1, în turul 3, reușind să intre la cabine cu remiză contra formației din Sibiu, scor 0-0, iar în partea a doua chiar a avut avantaj de două goluri.
Unirea Alba Iulia a deschis scorul la două minute de la reluare, prin experimentatul Ștefan Blănaru, iar în minutul 82 a dus scorul la 2-0 Darius Indrei. CSC Șelimbăr a redus din diferență abia în minutul 89, prin Matko Babic, dar apoi nu a reușit să mai puncteze pentru a duce partida în prelungiri.
Au fost aproximativ 1.000 de spectatori pe stadionul din Alba Iulia, iar pentru prima dată după foarte mult timp a fost aglomerație la casele de bilete. Antrenorul Alexandru Pelici a fost mulțumit de rezultat, de cum a arătat echipa, dar mai ales pentru efortul jucătorilor, care au fost nevoiți să evolueze pe căldură.
Pelici a anunțat înainte de meci că speră la o surpriză, dar acum a accentuat ideea calificării în grupele Cupei României, Unirea Alba Iulia fiind sigură de play-off-ul întrecerii în acest moment.
”Obiectivul este să prindem grupele Cupei României, un obiectiv îndrăzneț. Suntem o echipă de Liga 3, dar ne dorim să ajungem în grupe. Este o victorie importantă, o victoriei muncită, felicit jucătorii… pe o astfel de căldură, felicit jucătorii ambelor echipe, au depus efort.
Am întâlnit o echipă bună de Liga 2, care sezonul trecut a fost în primele șase. Felicit jucătorii, iar victoria ne dă încredere pentru ce urmează. În minutele de final, băieții au alergat până nu au mai putut, dar asta se poate spune și despre cei de la Șelimbăr. Și ei și-au dorit calificarea, dar soarta a fost de partea noastră.
Am avut jucători care au făcut diferența când a trebuit. Victoria asta reprezintă un pas mare pentru intrarea în grupe, coroborată cu sărbătoarea de peste două zile, a centenarului clubului. Dedicăm victoria suporterilor, celor care își doresc ca Unirea să revină pe harta primelor două divizii.
Le mulțumesc suporterilor că au venit alături de noi pe o astfel de căldură. Nouă ne-a fost greu să stăm pe margine și să privim, iar ei au fost în tribune, pe soare. Poate că își dau seama ce înseamnă să fii pe teren și să depui un astfel de efort, să alergi pe așa căldură.
Poate din acest motiv trebuie apreciat și mai mult ce au făcut jucătorii, iar suporterilor le mulțumesc că au venit alături de noi”, a spus Alexandru Pelici la finalul partidei.
În turul 1 din Cupa României, Unirea Alba Iulia a trecut de Industria Galda, scor 10-0, iar în turul 2 a învins CSM Deva, scor 15-0. Așadar, elevii lui Alexandru Pelici au arătat bine până acum, având mare încredere în noul sezon al Ligii 3, care va lua startul în curând, iar un test foarte important a fost cel de miercuri, 14 august cu CSC Șelimbăr.
În ceea ce privește adversarul din play-off, Alexandru Pelici a afirmat că nu are preferințe:
”Indiferent cu cine vom juca în play-off, ne dorim să câștigăm și să ajungem în grupe. Vom juca la victorie. Dacă vom intra în grupe, va fi un obiectiv realizat în acest an competițional”.
În ceea ce privește Liga 3, Unirea Alba Iulia va lua startul în sezonul 2024/2025 în Seria 7, din care vor mai face parte echipele ACSM Codlea, CIL Blaj, Unirea Dej, Gloria Bistrița Năsăud, ACS Mediaș, CSU Alba Iulia, ACS Târgu Mureș, Metalurgistul Cugir și Avântul Reghin.
Componența celor 10 serii din Liga 3, sezonul 2024/2025, poate fi văzută AICI!
Foto și video: Unirea Alba Iulia