În Play-off-ul Cupei României va fi o confruntare foarte interesantă între Știința Poli Timișoara și AFC ASA Târgu Mureș, echipe din Liga 2 unde doi foști coechipieri în reality-show-ul Asia Express, chiar câștigători ai ediției ”Drumul Eroilor”, din 2025, vor fi acum adversari.
Antrenorul Dan Alexa, de la Știința Poli, dă piept cu Gabriel Tamaș, manager executiv la AFC ASA. Dincolo de ambiții, ”principalul” echipei timișorene spune că va odihni contra mureșenilor o serie de fotbaliști pentru partida viitoare din campionat, de sâmbătă, de la Chiajna.
După ce Știința Poli a eliminat abia după prelungiri CSC Dumbrăvița, în Turul 3 al Cupei, Dan Alexa a și declarat că prefera ca echipa sa să iasă din competiție, deoarece îi era teamă de oboseală pentru partida cu Unirea Slobozia, câștigată și ea cu 1-0. După ce i-a bătut pe ialomițeni, și-a schimbat părere.
”Acuma, după victoria cu Slobozia, da! Mai departe îmi doresc o calificare. Eram îngrijorat, am spus. Dar jucăm! Mă întâlnesc cu prietenul meu, cu Gabi Tamaș, și va fi un meci foarte interesant”, a declarat Alexa după ultimul succes din campionat.
El e sigur, însă, și că va fi mult mai greu decât cu dumbrăvițenii, deși AFC ASA Târgu Mureș are un start greoi de campionat, cu doar un punct obținut în trei etape. ”Târgu Mureș este o echipă – au egalat la Bihor în minutul 90+7 – este o echipă care are jucători buni, foarte buni. Erau aproape să prindă play-off-ul sezonul trecut. Este o echipă omogenă, cu un antrenor bun. Da, va fi mult mai greu. Doar că nu vor evolua jucătorii care au evoluat mai puțin”, a mai precizat Alexa.
Întrebat despre eventuale lovituri de departajare, Dan Alexa a spus că nu exclude, dar nu dorește să se ajungă la așa ceva. Din nou, vor fi schimbări în formula de start.
”În Cupă te poți aștepta la orice (n.r. – Întrebat dacă ar vrea lovituri de departajare). Normal că nu. Cine își dorește să joace 120 de minute și în trei zile să ai meci la Chiajna, o echipă care n-a pierdut. Pe mine mă interesează partea fizică, mă interesează meciul cu Chiajna. Vor juca, probabil, miercuri jucătorii care au evoluat mai puțin. Și e șansa lor, de care n-au profitat la începutul sezonului”, a precizat Alexa.
Iosif Rotariu, marcatorul golului din meciul cu Slobozia, visează la un parcurs mai lung în Cupă. ”Desigur, da, orice meci vrem să-l câștigăm. Și dacă ne calificăm și în grupe, cu atât mai bine. Nu neaparat”, a răspuns el, întrebat dacă își dorește apoi vreun anume adversar de SuperLigă.
Foto: Asia Express România