:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2Fturul-3-CUPA-ROMANIEI-sezon-2025-26-ziua-2-1024x576.jpg)
La fel ca în sezonul trecut, Ceahlăul Piatra neamț va încerca să facă pasul spre Play-off-ul Cupei României pe sinteticul de la Ruși-Ciutea, sat de lângă Bacău.
În stagiunea trecută, nemțenii au învins FC Bacău, atunci prezentă în Liga 3, în Turul 3 al competiției, cu scorul de 1-0, tot în data de 14 august, printr-un gol marcat de Patrick Petre, în minutul 16. Ulterior, nemțenii au învins echipa de Liga 4 CSM Pașcani, tot în deplasare, cu 2-0, și s-au calificat în premieră în grupele Cupei României.
De această dată, nemțenii vor alinia la Ruși-Ciutea o formulă de start cu mai multe rezerve, după cum a declarat chiar antrenorul Marco Veronese într-o conferință de presă. Tehnicianul italian își va menaja titularii pentru meciul din campionat cu Concordia Chiajna și a explicat că speră să opereze cât mai puține modificări pe parcursul partidei de la Bacău.
”În meciul cu FC Bacău aștept realizări cât mai bune din partea jucătorilor, pentru că voi da minute multora dintre cei care au evoluat mai puțin sau deloc în primele două jocuri oficiale din campionat. Aștept de la jucătorii care vor intra mâine să aibă realizări importante, pentru ca apoi ei să poată deveni soluții importante pentru meciurile din campionat. După meciul de la Bacău ne dorim o recuperare bună și vom pregăti partida de la Chiajna.
După meciul cu CS Tunari, o parte dintre jucători s-au pregătit mai greu, ceilalți au fost focusați pentru jocul de la Bacău. Îmi doresc ca mâine să nu fiu nevoit să fac prea multe schimbări în ceea ce privește echipa din teren, pentru că aș vreau să-i văd cât mai multe minute pe cei care vor fi titulari. Obiectivul rămâne victoria pentru partida de mâine și calificarea în play-off”, a declarat Marco Veronese.
Italianul și-ar fi dorit un ciclu normal de pregătire înaintea unui meci, dar a admis că nu este fair-play nici pentru adversarul de joi, FC Bacău, să joace trei meciuri în cinci zile!
”Jucătorii care vor intra mâine în teren nu ar trebui să aibă probleme cu oboseala, pentru că nu prea au jucat. Mă aștept la probleme doar în ceea ce privește modul de a juca împreună, cel puțin în prima repriză.
Și pentru jucători, dar și pentru antrenori ne-am fi dorit să jucăm la săptămână, pentru a putea pregăti mai bine meciurile. Dar trebuie să fim fair-play, nu este corect nici pentru Bacău, care ieri a jucat în campionat, să joace din nou într-un timp atât de scurt. Ei au jucat ieri cu Poli Iași, sunt convins că nu vor fi jucători din echipa de ieri împotriva noastră, nu cred. Dar știu că la Bacău sunt o mulțime de jucători tineri, care vor încerca să facă o figură frumoasă”, a punctat Marco Veronese.
Șeful băncii tehnice a Ceahlăului a adus și el în discuție terenul sintetic de la Ruși-Ciutea, care poate fi un impediment pentru echipa sa: ”O problemă va fi și terenul sintetic. Am văzut că și Poli Iași a avut probleme să se adapteze la ceea ce oferă suprafața de joc. Ne dorim să ne calificăm după 90 de minute. Vom încerca să nu ajungem la loviturile de departajare, acolo e o ruletă. Ajungând la penalty-uri, totul depinde de o execuție, de fiecare jucător în parte. Și ar trebui jucate și două reprize de prelungiri, o problemă pentru noi.”
Vestiarul echipei nemțene a fost reprezentat la conferința de presă de mijlocașul Răzvan Buțerchi, 23 de ani, unul dintre posibilii titulari în meciul cu FC Bacău.
”Mereu mi-am dorit să joc în play-off-ul Cupei României cu echipele din din prima ligă sau Liga 2. Sunt echipe bune și am de unde să învăț, așa pot să cresc în valoare. Am jucat 6 luni la Bacău, îi cunosc pe cei de acolo, după aceea am jucat la Gloria Ultra, tot pe sintetic, o să mă descurc foarte bine pe terenul de acolo. Știu ce vrea antrenorul de la mine, știu ce îmi cere, o să încerc să-mi ajut colegii și vocal, și prin joc”, a declarat Răzvan Buțerchi.
Acesta a explicat și cum percepe diferența dintre Liga 3 și Liga 2, el fiind cooptat de Ceahlăul în această vară, după ce ultima dată jucase la Gloria Ultra, însă a activat și la FC Bacău: ”Este o diferență destul de mare între Liga 3 și Liga 2. Încă încerc să mă adaptez la efort, la tot ce se cere de la antrenor. Este o diferență mare din punct de vedere tactic, pentru că din punctul de vedere al efortului, și la Liga 3 se aleargă. Iar eu am o capacitate de efort destul de mare. Dar tactic este problema. Și viteza de joc, ne cere antrenorul pase mai rapide, mai puternice și eu încerc să mă adaptez la treaba asta.”
Altfel, cluburile Ceahlăul și FC Bacău au anunțat în cursul serii de marți, 12 august, decesul fostului antrenor Toader Șteț, la vârsta de 70 de ani.
”Drum lin, Nea Tedi!
Astăzi, 12 agust 2025, va rămâne o zi neagră pentru CSM Ceahlăul fiindcă a trecut în neființă ”Nea” Tedi Șteț. Pentru publicul larg a fost antrenorul sau profesorul Toader Șteț. Pentru noi a fost ”Nea Tedi”. Acest ”Nea” este cel mai pur mod de respect arătat unui om care a dat fotbalului tot.
A fost omul care în vara lui 2016 și-a ”suflecat” mânecile și a aceptat provocarea de a pune umărul la formarea CSM Ceahlăul. Și a apelat la unii oameni, precum Vali Avădanei și Florin Anton, și au format echipa care în vara lui 2016 pornea din Liga 5. Primul meci a avut loc la Stejarul Țibucani, pe 11 septembrie 2016. Ai noștri au câștigat cu 4-2, iar unul dintre titularii de atunci era Cristian Copoț-Barb, acum titular în Liga 2. CSM Ceahlăul a promovat cu ”Nea Tedi” fără probleme și a început astfel o poveste pe care astăzi o știm cu toții, iubitori de galben-negru, la Piatra Neamț.
”Nea Tedi” a făcut parte și din povestea numită FC Ceahlăul și a fost antrenor secund la echipa mare, chiar și antrenor principal, dar a coordonat activitatea la copii și juniori. De asemenea, a fost un referent zonal care avea în sarcină atenționarea comisiilor tehnice ale FRF când erau juniori în zona Moldovei care meritau luați în calcule pentru convocări la loturi naționale.
Nea Tedi avea 70 de ani.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a fost anunțul clubului Ceahlăul, care și-a schimbat și sigla clubului pe pagina sa de Facebook într-un în alb și negru, ca doliu.
”Dumnezeu să te odihnească în pace, Toader Șteț!
Toader Șteț, observatorul și coordonatorul copiilor din cadrul Academiei FC Bacău și scouter regional al FC Bacău, a murit astăzi, 12 august, la vârsta de 70 de ani.
Toader Șteț a fost antrenorul care a promovat-o pe FC Onești pentru singura dată în istorie în Liga I, în anul 1998. Sub conducerea sa, echipa s-a menținut un sezon pe prima scenă a fotbalului românesc, clasându-se pe poziția a paisprezecea din postura de nou-promovată.
Din luna ianuarie a anului 2022, Toader Șteț s-a alăturat proiectului Academiei FC Bacău și și-a pus în valoare nemijlocit cunoștințele valoroase.
În cariera sa, a fost mai bine de zece ani liderul centrului de juniori al FC Ceahlăul Piatra Neamț, precum și referent zonal pentru 15 ani în cadrul FRF în județul Neamț.
Întregul staff al FC Bacău transmite sincere condoleanțe familiei Șteț!”, a anunțat și FC Bacău.
Foto: Victor Eugen Mihai (FC Bacău) și ACSM Ceahlăul Piatra Neamț