Dunărea Călărași, pregătită să producă surpriza în sferturile Cupei României și să elimine Dinamo. Cristian Pustai: ”Avem şansele noastre.” Un gând îl macină pe antrenor înaintea jocului cu ”câinii”

Autor: Răzvan STÎNGĂ Publicat: 02 Mar. 2021, 14:07 Actualizat: 02 Mar. 2021, 14:21 Cupa României
Dunărea Călărași, pregătită să producă surpriza în sferturile Cupei României și să elimine Dinamo. Cristian Pustai: ”Avem şansele noastre.” Un gând îl macină pe antrenor înaintea jocului cu ”câinii”

Dunărea Călărași se află în fața unuia dintre cele mai importante meciuri din ultmii ani. Va juca în sferturile Cupei României contra celor de la Dinamo, iar antrenorul Cristian Pustai are încredere că formația din Liga 2 ar putea face surpriza și poate merge în careul de ași.

Cristian Pustai se teme de starea de oboseală, înaintea duelului cu Dinamo: ”Am făcut 12 ore pe drum, cu autocarul” 

Pustai a punctat însă că înaintea jocului e o oarecare stare de oboseală, pentru că runda trecută Dunărea Călărași s-a deplasat pe terenul Reșiței, pe care a învins-o cu 1-0. Cele 12 ore petrecute pe drum se simt asupra jucătorilor, după cum a accentuat Cristian Pustai. Însă, evoluțiile bune din acest sezon, din Liga 2 și Cupa României, îl fac să spere la victorie.

  • Dunărea Călărași – Dinamo se joacă joi de la ora 20:00.

”Acum ne ocupăm şi de meciul cu Dinamo, care este un bonus pentru noi la acest început de an. Am făcut 12 ore pe drum, cu autocarul. Avem nevoie de recuperare pentru a aborda cu încredere meciul din Cupă unde avem şansele noastre. Ne aşteaptă, în continuare, şi alte câteva finale în campionat. Vrem să ne asigurăm prezenţa în play-off. Este un program extrem de dificil, dar interesant pe de altă parte”, a declarat Cristian Pustai, la Metropola TV.

Dunărea Călărași a câștigat ultimul meci din campionat, Dinamo a fost umilită de Viitorul Constanța 

În optimile Cupei României, Dunărea Călărași nu a jucat, ci a avut ”drum liber” către sferturi, pentru că a fost împerecheată cu Turris Oltul. Cum aceasta din urmă s-a retras, trupa lui Cristian Pustai s-a calificat mai departe la ”masa verde”, cu 3-0. De partea cealaltă, Dinamo a trecut cu 1-0 de rivalii de la FCSB, pe teren propriu.

Anterior jocului din sferturile Cupei României, dacă Dunărea Călărași a trecut de CSM Reșița, Dinamo a pierdut la scor în Liga 1, 0-5 cu Viitorul Constanța în ”Ștefan cel Mare”.

În sferturile Cupei României sunt prezente patru cluburi din Liga 2. Programul e disponibil AICI.

Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto 

 

 

Autor: Răzvan STÎNGĂ Publicat: 02 Mar. 2021, 14:07 Actualizat: 02 Mar. 2021, 14:21 Cupa României
Pe aceeași temă