Unirea Dej s-a chinuit în turul 3 al Cupei României, pentru calificarea în runda următoare. A fost nevoită să treacă prin emoțiile prelungirilor, cu divizionara a treia Gloria Bistriţa Năsăud, pentru a merge mai departe în competiție.
A fost 1-1 după 90 de minute, iar după reprizele adiționale tabela arăta 4-2 pentru echipa din Liga 2.
În ciuda victoriei cu emoții în partida disputată în Complexul Sportiv “Jean Pădureanu” – Bistrița, antrenorul Unirii Dej, Dragoș Militaru, nu a avut nemulțumiri în ceea ce privește jocul echipei. A vorbit la superlativ de jucători, precizând și faptul că a trimis pe teren un prim 11 format din fotbaliști care au evoluat mai puțin până acum, dar care s-au descurcat bine cu Gloria Bistriţa Năsăud.
Cu siguranță, Cupa României este o competiție în care Unirea Dej vrea să ajungă departe, după cum a afirmat Militaru. De altfel, nu s-a ferit să recunoască faptul că vrea adversari cât mai ușori, rundă de rundă.
”A fost un meci bun pentru noi, din multe puncte de vedere. În primul rând, mă bucur că am reușit să trecem mai departe, pentru că avem un obiectiv, să ajungem cât mai departe în Cupa României. Să încercăm să ajungem în fazele superioare. În al doilea rând, mă bucur că au jucat multe minute și cei care au avut mai puține șanse în campionat. Au făcut-o chiar foarte bine.
În al treilea rând, am aliniat o echipă foarte tânără, cu media de vârstă undeva la 19 ani. Am 10 jucători sub 23 de ani titulari, juniori din cadrul clubului și pentru noi e un plus.
Îmi doresc un adversar care să ne permită să mergem mai departe în Cupa României, în etapa următoare”, a afirmat Dragoș Militaru despre partida din turul 3 al Cupei României.
View this post on Instagram
Cu Gloria Bistriţa Năsăud, Unirea Dej a deschis scorul în minutul 20, prin Angelo Cocian, dar s-a văzut egalată pe finalul timpului regulamentar, în minutul 80, după reușita lui Marius Curtuiuș. S-a intrat astfel în prelungiri, iar echipa din Liga 3 a făcut chiar 2-1, în minutul 98.
Unirea Dej a revenit și a marcat de trei ori, prin Alexandru Pop, în minutul 103, și Mircea Manole, în minutele 116 și 118.
Inevitabil, acum gândul lui Dragoș Militaru zboară către partida din etapa a 5-a din Liga 2, cu FC Brașov, de sâmbătă de la ora 11:00. Confruntarea va avea loc la Brașov, iar antrenorul Unirii Dej își dorește un rezultat pozitiv, cel puțin un egal. L-ar încânta dacă nou-promovata va obține prima victorie în deplasare.
”Nu o să fie un meci ușor, am studiat adversarul. E o echipă care a pierdut un singur meci în primele patru etape, iar acela în condiții speciale, pentru că a avut un om mai puțin pe teren. În rest, are trei remize, e o echipă cu jucători experimentați, care au jucat și în cupele europene, și în Liga 1.
O echipă care are, teoretic, o istorie importantă, e un oraș important. Nu o să ne fie ușor, dar mergem acolo să jucăm un fotbal bun, să ne exprimăm cum știm noi mai bine și să încercăm să luăm toate punctele.
Obiectivul nostru e să luăm puncte de la fiecare meci, să încercăm să jucăm un fotbal bun, să încercăm să dezvoltăm jucătorii. Acum, m-aș bucura să fim un pic mai pragmatici și să dăm goluri un pic mai repede, din ocaziile pe care le avem. Ar fi un moment bun pentru noi să câștigăm în deplasare, mai ales că apoi vine și o pauză de două săptămâni în care o să ne reîncărcăm bateriile pentru meciul de cupă și meciul cu Steaua.
Sincer, îmi doresc să jucăm bine și în urma evoluției să avem și un rezultat bun.
(N.r. – Mesaj pentru fani) Îi așteptăm lângă noi, ne bucurăm că ne susțin în permanență, la toate meciurile, chiar și la Bistrița am văzut că pe lângă ei au mai fost și alte persoane din Dej, copii de la centru care au venit să ne susțină. Sper să fie într-un număr cât mai mare.
O să dăm tot ce avem mai bun, pentru a ne bucura după meciuri împreună. Așteptările trebuie să fie realiste. Sper ca la meciul de cupă și la meciul cu Steaua să fie stadionul plin, să vedem cum arată stadionul plin”, a mai afirmat Dragoș Militaru.
Înainte de startul etapei a 5-a, Unirea Dej e pe locul 10, cu 5 puncte. FC Brașov e mai jos, pe 14, cu 3 puncte.
Foto: Sportul Bistrițean și FC Unirea Dej oficial
Video: FC Unirea Dej Oficial
https://liga2.prosport.ro/seria-1/scantei-la-fc-brasov-dupa-eliminarea-din-cupa-antrenorul-ilie-stan-si-presedintele-ioan-marginean-sunt-la-cutite-e-asteptat-cuvantul-primarul-allen-coliban-19197812
https://liga2.prosport.ro/seria-1/valentin-gheorghe-lasa-astra-pentru-fcsb-edi-iordanescu-i-l-a-cerut-lui-gigi-becali-exclusiv-19197809
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/felipe-acosta-a-decis-derby-ul-orgoliilor-de-la-targu-jiu-columbianul-si-a-eliminat-fosta-echipa-pandurii-si-a-calificat-rivala-din-oras-in-turul-urmator-al-cupei-romaniei-viitorul-panduii-a-bifat-19197781