CSC Șelimbăr a deschis scorul în repriza secundă a meciului de la Cisnădie cu FC Voluntari, dar ilfovenii au întors rezultatul până la final, calificându-se în grupele Cupei României cu un gol marcat în prelungiri, scor 2-1.A fost primul eșec în acest sezon pentru echipa sibiană, fie că vorbim de campionatul Ligii 2 sau Cupa României.
Claudiu Niculescu l-a debutat pe Valmir Berisha, ultimul sosit în rândul ”călăreților roșii”. Pentru liderul urmează jocul cu Steaua, tot la Cisnădie, în campionat.
De obicei, clișeul e ”de la agonie la extaz”, însă jucătorii lui Claudiu Niculescu au trecut în sens invers prin cele două stări în meciul desfășurat marți, la Cisnădie, în Play-off-ul Cupei României.
”Călăreții roșii” au deschis scorul în meciul cu FC Voluntari, decisiv pentru calificarea în grupele Cupei României, dar au fost repede egalați și, în prelungiri, ilfovenii le-au dat lovitura de grație. Șelimbărul se oprește, la fel ca anul trecut, în Play-off-ul competiției KO, astfel că, de-acum încolo, se poate concentra numai pe campionat, acolo unde ocupă fotoliul de lider după patru etape, cu maximum de puncte și fără gol primit.
În prima jumătate de oră, jocul a cam curs într-o singură direcție, spre poarta lui Jesus, care n-a prea avut însă atât de mult de lucru. Monea a verticalizat pentru Năstăsie, dar ibericul a ieșit dintre buturi și a reținut (‘3). Același Năstăsie și-a încercat șutul, dar a trimis alături dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri (’12).
Jesus a avut o nouă intervenție reușită la centrarea lui Monea pentru Rodri Hernando (’17), apoi a fost rândul lui Panos să-și încerce tirul, însă a trimis prea înalt de pe la 25 de metri (’23).
De-abia în minutul 32 Palmeș a vrut să degajeze din propriul careu și a trimis în blocajul lui Alex Munteanu, din el mingea ricoșând în aut de poartă.
Zece minute mai târziu, Cocian s-a trezit cu mingea la picior, respinsă de defensivă șelimbăreană, în urma unei centrări din flancul drept, dar a ratat ținta.
La pauză s-a intrat cu scor alb petabelă pentru că nici Rodri Hernando n-a avut mai mult noroc, el fiind blocat cu prețul unui corner, în fața porții lui Jesus, în ultimul minut al reprizei (’45).
Roșca a avut o primă intervenție la două minute de la reluare, apoi Ricardinho a trimis imprecis din marginea careului de 16 metri.
Golul a picat însă în poarta lui Jesus, Paul-Henry Mouasso (foto, nr. 10) reluând în plasă, din apropiere, o minge centrată de Florinel Mitrea (’49).
Același Mouasso a fost aproape de 2-0, dar Jesus a respins șutul acestuia cu piciorul, ca la handbal (’56), după ce, la faza precedentă, Daniel Florea ratase ținta din marginea careului de 16 metri, la cealaltă poartă (’55).
Presiunea ilfovenilor la poarta lui Roșca a continuat să crească și, după ce Cocian a reluat acrobatic, dar pe lângă bară, la colțul lung (’59), a picat golul egalizator, al nou-intratului Doru Andrei, care l-a lăsat fără reacție pe Roșca, șutând de la 25 de metri, aproape de vinclu (’61).
Impulsionați de reușită, jucătorii cuplului Poenaru – Dună au trecut în două rânduri pe lângă golul doi. Mai întâi mingea trimisă de Florea dintr-o lovitură liberă de la 22-23 de metri a fost deviată de zid în corner (’67), pentru ca, patru minute mai târziu, un șelimbărean să devieze încă o dată în afara terenului la lovitura de cap a lui Matricardi.
La celelalte buturi, Panos i-a probat reflexele lui Jesus, dar ibericul a fost încă o dată la post (’83).
Meciul se îndrepta spre prelungiri, iar îngrijorarea creștea în ambele tabere pentru meciul risca să nu mai poată continua din cauza întunericului, arena de la poalele Măgurii fiind acoperită de nori care se scuturau din când în când, însă Andrei Dumiter a rezolvat ecuația calificării în primul din cele trei minute de prelungire, fostul jucător al lui Sepsi și al FCSB-ului profitând de o nesincronizare în defensiva adversă, după o fază fixă, și reluând în plasă, din apropiere.
”Călăreții roșii” s-au prăbușit pe gazon după ultimul fluier al ”centralului” Vădana, ratând pentru al doilea an consecutiv calificarea în grupele Cupei României. În campionat însă, echipa lui Claudiu Niculescu a pe primul loc, cu maximum de puncte și va juca, în etapa viitoare, peste o săptămână, cu Steaua, tot la Cisnădie, pentru că accesul pe ”Municipalul” sibian tocmai le-a fost refuzat.
Paul-Henry Mouasso ’49 / Doru Andrei ’61, Andrei Dumiter ’90+1
CSC Șelimbăr: Al. Roșca – Palmeș, Natea, Lumbu, Fl. Mitrea – Panos – Monea (Schieb 68′), I. Năstăsie (cpt.)(Berisha 77′), Mouasso, Rodri Hernando – Tud. Călin
Rezerve: Mitrovic – R. Crișan, Ct. Alexe, Al. Luca, Vînău, Rotund, C. Soare
Antrenor: Claudiu Niculescu
FC Voluntari: Jesus – Ricardinho, Matricardi, Paz (Rață 52′), Armaș (cpt.), Crepulja, R. Boboc, Cocian, D. Florea, Dumiter, Al. Munteanu (D. Andrei 52′)
Rezerve: Oct. Vâlceanu – Voican, Andreș, Lambrinoc, Andr. Dima
Antrenor secund: Ilie Poenaru / Antrenor principal: Marin Dună
Stadion: Măgura (Cisnădie – Sibiu). Arbitru central: Sorin Vădana (Cluj-Napoca). Arbitri asistenți: George Suciu (Câmpia Turzii) și Ștefan Dumitrache (Palanca – Prahova). Arbitru de rezervă: Marius Nechita Chioran (Floreşti – Cluj). Observator de arbitri: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea). Delegat de joc: Duraș Mihai (Bucureşti).
Foto: Valentin Macrea / Tribuna
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/chindia-succes-accesibil-in-cupa-romaniei-cu-phoenix-buzias-19282861
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/fc-bacau-eliminata-de-sc-otelul-din-cupa-romaniei-1-3-19282862
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/play-off-cupa-romaniei-primele-patru-meciuri-incep-la-ora-1730-intra-la-joc-doua-echipe-din-prima-liga-trei-din-liga-2-si-trei-din-liga-3-19282586
https://liga2.prosport.ro/seria-1/etapa-a-5-a-a-ligii-2-are-mai-multe-meciuri-programate-duminica-si-se-incheie-marti-cu-un-derby-de-clasament-s-a-revenit-la-trei-partide-televizate-19282570
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-selimbar-merge-ceas-in-acest-sezon-de-liga-2-dupa-patru-etape-19282465
https://liga2.prosport.ro/seria-1/lovitura-primita-de-csc-selimbar-chiar-inaintea-meciului-cu-steaua-nu-suntem-doriti-la-sibiu-acuzatii-grave-aduse-de-oficialii-liderului-ligii-2-19282428