Odată cu încheierea meciului cu Dinamo din Cupa României (scor 3-3), Unirea Slobozia și-a terminat meciurile oficial din 2022 și, trăgând linie, poate spune că a avut unul dintre cei mai buni ani de când există, din 2004.
În sezonul trecut de Liga 2 a participat în play-off și a terminat pe locul 6, iar în cel actual a petrecut majoritatea timpului din cele 16 etape disputate până acum pe o poziție de calificare în play-off. Doar după jocurile din runda a 8-a a fost în afara primelor șase locuri, pe 7, iar de două ori a ocupat locul 1, după etapa 1 și 6.
Echipa iernează pe locul 4, cu 29 de puncte acumulate în 16 jocuri, fiind la patru puncte de liderul Steaua, la două de Poli Iași și SC Oțelul și la patru deasupra primei formații aflată sub locurile de play-off (FK Miercurea Ciuc / 25 puncte).
În plus, pe lângă evoluția bună din campionat, Unirea Slobozia a avut un parcurs de apreciat și în Cupa României, unde a ajuns până în faza grupelor și a întâlnit trei echipe importante, pe FC Voluntari (0-1) și Petrolul (0-0), din prima ligă, și pe Dinamo (3-3), din liga secundă.
Pentru trupa ialomițeană urmează acum o vacanță, cel mai probabil până la jumătatea lunii ianuarie, deci de aproximativ o lună de zile, iar apoi o perioadă de pregătire de vreo șase săptămâni, campionatul urmând să se reia în ultimul weekend al lunii februarie a anului 2023.
La finalul jocului cu Dinamo, antrenorul Costel Enache a fost întrebat și despre această perioadă destul de lungă, în opinia reporterilor, de pauză a competiției în care Unirea Slobozia a rămas.
Campionatul Liga 2 va fi întrerupt două luni și jumătate, aproape trei, însă lui Enache nu i se pare o perioadă foarte lungă. E de părere că, în primul rând, ținând cont de condițiile din România, iarna nu este un timp bun pentru a desfășura acest sport, existând o mulțime de lucruri care împiedică buna desfășurare a activității într-un mod profesionist.
”Trei luni de vacanță e cam mult. Pentru mine vara a fost prea multă. Anul trecut am jucat în opt luni și jumătate nouă meciuri. A fost puțin”, a spus Enache.
Într-adevăr, Poli Iași, echipa pe care a antrenat-o Enache în sezonul trecut, a ratat calificarea în play-off și a jucat în play-out, unde, pe lângă cele trei jocuri din finalul sezonului regular, a disputat doar șase partide. În total, în sezonul de primăvară al Ligii 2, Poli Iași a disputat doar nouă jocuri.
Puțin mai multe au jucat Unirea Slobozia și celalte cinci echipe calificate în play-off-ul Ligii 2. În această fază a campionatului fiecare formație a avut de disputat zece jocuri, iar două dintre ele, cele calificate la barajul de promovare, au desfășurat alte două partide.
Costel Enache a explicat de ce pauza de iarnă în formatul actual nu i se pare lungă și și-a spus părerea despre vacanța de vară, dintre sezoane, pe care și-ar dori-o mai scurtă. Acolo consideră că Federația Română de Fotbal, organizatoarea campionatului Ligii 2, ar trebui să facă modificări.
”Sperăm ca anul ăsta să jucăm mai mult și să găsim un mod de a face competiția cu mai multe jocuri și mai coerentă un pic. Pauzele sunt, într-adevăr, mari, dar uite că iarna ne ajută. Nu avem infrastructură în general, în România, vremea nu e cea mai potrivită pentru fotbal și câteodată chiar suferim la antrenamente. E greu de făcut un plan, o planificare sau o periodizare a antrenamentelor, pentru că depinzi de vreme, de un teren și poate că vacanța asta e bună acum. Eu vara aș juca mai mult”, a declarat antrenorul Unirii Slobozia.
Campionatul Ligii 2 se desfășoară și în această ediție pe modelul celui impus forțat în perioada pandemiei COVID-19, și care, între timp, a trecut. Sezonul regular are doar meciuri tur, 19 etape, iar apoi echipele, în funcție de clasarea lor, sunt repartizate într-o grupă de play-off (primele șase) și două de play-out (următoarele 14). În play-off se decis promovatele, iar în play-out cine retrogradează în Liga 3.
Foto: Petronel Tudor / Info Ialomița
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/costel-enache-s-a-declarat-multumit-si-cu-remiza-chiar-daca-slobozia-a-terminat-meciul-cu-dinamo-cu-trei-jucatori-in-plus-pe-teren-daca-m-ati-fi-intrebat-in-minutul-25-ce-imi-doresc-ziceat-19256052
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/reactia-lui-ovidiu-burca-dupa-poate-meciul-sezonului-de-cupa-romaniei-unirea-slobozia-dinamo-ii-felicit-pe-baieti-au-dat-dovada-de-spirit-surprinzator-cand-a-venit-v-19256049
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-faza-grupelor-primele-meciuri-din-etapa-a-3-a-au-loc-la-buzau-ploiesti-si-sfantu-gheorghe-de-la-ora-1900-dinamo-inca-pastreaza-sanse-de-calificare-19255987