ACSM Reșița se pregătește cum poate mai bine pentru meciurile din Cupa României, acolo unde a fost repartizată în Grupa D și unde au mai fost ”extrase și trimise” și SCM Râmnicu Vâlcea, CSM Unirea Alba Iulia, FK Miercurea Ciuc, SC Oțelul Galați și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
Clubul din Valea Domanului va disputa două partide acasă, cu Sepsi OSK (etapa 2) și FK Miercurea Ciuc (etapa 3). Până atunci însă, în etapa 1, ACSM Reșița va juca în deplasare, pe terenul formației SCM Râmnicu Vâlcea, care activează în Liga 3.
Întâlnirea dintre SCM Râmnicu Vâlcea și ACSM Reșița va avea loc miercuri, 30 octombrie, de la ora 15:00, în format live-text pe Liga2.ro!
Calificarea în grupele Cupei României a fost bifată de ACSM Reșița după victoriile cu Ghiroda și Giarmata Vii (scor 2-0, în turul 3) și cu FC Bihor Oradea (scor 3-1, în play-off).
Dat fiind faptul că va fi un eveniment foarte important în Reșița, conducerea va face tot posibilul pentru ca fanii din oraș și nu numai să se bucure din Valea Domanului de cele două partide, în special cu formația din SuperLiga României, din Sfântu Gheorghe.
De ceva timp, ACSM Reșița a transmis că va fi închiriată o nocturnă mobilă, așa cum au tot făcut echipele din ligile inferioare care au evoluat în grupele Cupei României și au fost programate seara. În plus, dacă se va putea, nocturna nu va fi doar închiriată, ci cumpărată, dar deocamdată conducerea și municipalitatea nu s-au decis.
Până atunci, până la duelurile cu Sepsi OSK și FK Miercurea Ciuc, ACSM Reșița are în plan să ia toate punctele cu formația din Râmnicu Vâlcea, chiar dacă Flavius Stoican a recunoscut faptul că întâlnirea va fi una complicată, remarcând faptul că are și câțiva fotbaliști cu multă experiență în fotbalul românesc.
”Cu siguranță acordăm atenţie Cupei României, pentru că este munca jucătorilor și ar fi păcat să nu tratăm serios aceste partide, mai ales că aici se poate întâmpla orice. Această competiție, cum știți și dumneavoastră, este competiția surprizelor.
Chiar dacă jucăm în meciul de Cupa României cu o echipă din Liga 3, este o echipă care se bate la promovare. SCM Râmnicu Vâlcea are fotbalişti care au jucat la un nivel superior și mă refer la Bogdan Rusu, la Dandea. Sunt doi jucători care și-au pus amprenta asupra jocului celor de la Vâlcea.
Urmează, apoi, un meci acasă cu cei de la Chindia Târgoviște, o echipă aflată în partea inferioară a clasamentului şi are mare nevoie de puncte”, a spus Flavius Stoican, conform Radio Reșița.
În Liga 2, ACSM Reșița a întrerupt seria de trei victorii la rând în Liga 2. După ce le-a învins pe Concordia Chiajna (scor 3-1), CS Mioveni (scor 1-0) și Corvinul Hunedoara (scor 1-0), în etapa a 11-a din Liga 2 clubul din Valea Domanului a cedat în întâlnirea cu Metaloglobus, de la Clinceni, scor 0-1.
Se află pe locul 3 în Liga 2 formația din Valea Domanului, cu 20 de puncte, la trei puncte de locul 2, Steaua, și la opt puncte de liderul FK Miercurea Ciuc. În același timp, ACSM Reșița are un avans de un punct peste locurile 4 și 5, Metalogobus și FC Voluntari.
Foto: ACSM Reșița și Gică Flușter (Sport Pictures)