N-are un an de antrenorat, dar și-a trecut deja în CV o promovare. La 34 de ani, fostul jucător al Gloriei, Sergiu Mândrean (33 de ani) duce Feldrul spre Liga a III-a. 7.000 de oameni exultă!
N-a terminat-o prea repede cu fotbalul profesionist că, fostul fundaș dreapta al Gloriei din perioada ei de aur, Sergiu Mândrean s-a pus pe antrenorat. Și-a ales o comună la o aruncătură de băț de Bistrița, acolo unde locuiește. Astfel, Feldru a devenit vara trecută a doua casă a lui „Memo” după ce a ales să preia frâiele celor de la Pro Someș Feldru. În Liga a IV-a. Da, chiar Liga a IV-a. Greu pas? „Trebuie să începi de undeva. Nu poți fi mare dacă nu ai fost mic. Asta am simțit-o mai ales în cariera de fotbalist”, explică Mândrean, pentru care cele 193 de jocuri în Liga I nu mai sunt decât simple date de CV.
La acestea, Mândrean mai bifează o performanță la finele acestei stagiuni din a patra ligă bistrițeană. După 8 luni de „meserie”, „Memo” și-a depus „cerere cu acte” în regulă pentru un loc de Liga a III-a. Va termina pe locul 1 în serie și astfel va reprezenta Bistrița la barajul de la Borsec.
I-a dus spre C și a devenit „cetățean de onoare”
„Memo” a primit la începutul acestei săptămâni și titlul de cetățean de onoare al comunei Feldru, echipă cu care a reușit să facă pasul decisiv spre Liga a III-a. „E o mare onoare pentru mine și faptul că au avut încredere în mine, iar eu nu i-am dezamăgit, e o mare realizare”, a povestit, emoționat, Mândrean. Aceeași distincție au mai primit-o Lucian Sânmărtean (2005) și rugbystul Vasile Rus (2008).
În 20 iunie, Pro Someș Feldru joacă barajul pentru liga a III-a, la Borsec în Harghita cu reprezentata Sucevei, probabil Minerul Iacobeni.
Nu știu ce a fost mai frumos. Locul 3 cu Bistrița și meciul cu Brescia de apoi din Intertoto sau această promovare! Dacă vom ajunge în Liga a III-a va fi o mare realizare
Sergiu Mândrean, antrenor-jucător Feldru
â–º7 mii de locuitori are comuna Feldru, ce adună satele Feldru și Nepos
â–º14 ani în Liga I a jucat Mândrean, ca fundaș dreapta, la Gloria Bistrița (9 sezoane) și Pandurii Tîrgu Jiu (3 sezoane)
â–º3 e locul cel mai bun ocupat de Mândrean în cariera lui, cu Gloria Bistrița în 2003
Articol scris de Andra LUPOU