Antrenorul albaiulienilor era mulțumit la final cu punctul scos în deplasare la Timișoara. Stelian Gherman s-a reîntâlnit cu unii dintre foștii săi elevi de la satelitul lui Poli și apreciază progresul lor.
„Felicitări jucătorilor de la Timișoara, nu neapărat în acest joc, am stat bine defensiv. Jucători pe care-i cunosc de șase șapte ani, îmi apăr interesul, îmi cer scuze dacă le-am stricat ziua. Noi am venit cu gândul de a face un joc bun, defensiv am reușit. Mergem mai departe, la noi sunt alte obiective. E un punct bun luat la o echipă mare. Exact acum zece ani, eram aici cu Panduru, Stângaciu, s-a format ușor o echipă bună. Stadionul e mult schimbat față de acum zece ani, când erau bălării. Îmi pare rău de situația jucătorilor, că au muncit și nu se pot bucura”, a spus Gherman.
Tehnicianul oaspeților a adăugat că Unirea se ocupă deocamdată cu formarea unei echipe: „Obiectivul a fost să formez o echipă bună din jucători mai tineri, dacă apar finanțări mai puternice să mergem spre prima ligă”.
Poli a remizat pe teren propriu, scor 0-0, cu Unirea Alba Iulia, în etapa a XX-a a Ligii a II-a.
Articol scris de Cornel BIHOLARI
Foto: Sebastian TĂ‚TARU