Popa șochează: „Am vrut să-i bat pe jucători la pauză”

08 Apr. 2012, 17:34 Campionat
Popa șochează:** „Am vrut să-i bat pe jucători la pauză

Antrenorul ieșenilor, Ionuț Popa, a trecut prin toate stările posibile în timpul partidei de la Mangalia, cu Callatis. La final, tehnicianul și-a felicitat jucătorii pentru cel mai categoric succes în deplasare în acest sezon (4-1), dar cu 45 de minute mai devreme, la pauză, era cu nervii la pământ. „Profesorul” a refuzat să intre în vestiar la pauză și le-a transmis jucătorilor indicațiile prin intermediul „secundului” Gică Mihali.

„La pauză nici nu am intrat în vestiar. Eram extrem de nervos. Cred că îi băteam pe jucători dacă intram în vestiar. Una am pregătit, iar ei alta au jucat. Le-am transmis indicațiile prin Gică (n.r. antrenorul secund Gică Mihali)”, a declarat Ionuț Popa.

Popică spune că se aștepta ca elevii săi să întoarcă rezultatul. „Chiar dacă eram conduși, la pauză credeam în victorie. Eram sigur că vom întoarce rezultatul. În prima repriză i-am simțit nervoși pe jucătorii mei. Probabil la pauză au fost motivați și de bucuria gazdelor la acel gol fantastic. Ne-au ieșit și schimbările, Gado și Crețu au intrat bine în meci și au avut evoluții bune. Prestația noastră a fost încununată cu succes și datorită faptului că gazdele au fost preocupate de fotbal. Callatis este o echipă care joacă fotbal, nu este preocupată să distrugă. Când ai în față o astfel de echipă, îți este și ție mai ușor să joci”, a adăugat Ionuț Popa.

Campionatul se joacă până în ultima etapă

Antrenorul lui CSMS este de părere că lupta pentru primele două locuri care duc în Liga I se va da până în ultima etapă, în condițiile în care fiecare etapă rezervă surprize de proporții în seria I, cum a fost și remiza scoasă de Gloria Buzău cu Viitorul.

„În fiecare etapă apar rezultate surprinzătoare, de aceea cred că lupta pentru promovare se va da până în ultima etapă. Chiar dacă am bifat trei victorii la rând și ne-am apropiat la doar patru puncte de primul loc, avem în continuare șansa a patra la promovare, întrucât suntem pe locul 4. Este bine că am legat aceste victorii și sper să obținem maximum și în următoarele două meciuri de pe teren propriu. Întâlnim echipe incomode, Brăila și Bacăul, care te pot încurca. Dacă luăm șase puncte în aceste două meciuri, șanse noastre cresc și vom avea liniște la echipă”, a punctat „Profesorul”.

Articol scris de Narcis Pohoață

08 Apr. 2012, 17:34 Campionat
Pe aceeași temă