Jucătorii „Bătrânei Doamne” au rămas în cantonament la hotelul „Flora” din Arad după meciul cu FC Bihor, urmând ca mâine să pornească pe drum pentru un derby de clasament de această dată, cu ALRO Slatina. Arădenii au făcut un antrenament complet joi după-amiază, la care nu a participat Calvin Ali Tombaye. Fundașul dreapta s-a ales cu o întindere musculară la pulpa piciorului drept și va sta pe margine cel puțin 5-6 zile. Duminică, împotriva echipei lui Daniel Mogoșanu, va absenta și Alin Ignea, care este suspendat după cartonașul galben încasat contra Bihorului.
Dacă pentru postul de fundaș dreapta, Bălan e favorit clar, la „închidere” ar putea chiar Alin Gligor, dacă antrenorii consideră că Varga și Chindriș nu sunt sută la sută apți după îndelungata perioadă de indisponibilitate. Cel mai probabil, în atac va reapărea Miron, iar pe banda stângă ar putea fi reconfirmat Bucur. Delegația „textilistă” va pleca după antrenamentul de mâine dimineață spre județul Olt, urmând să dispute meciul cu ALRO duminică, de la ora 11, în direct pe Dolce Sport.
În altă ordine de idei, Federația Română de Fotbal a decis ca partida dintre UTA și FC Olt, din cadrul etapei a 21-a a seriei de Vest a Ligii a II-a, va avea loc vineri, 13 aprilie, de la ora 18.
Din titular, Miron nu mai prinde nici măcar un loc pe bancă la Slatina
Deși partida cu ALRO va avea loc doar duminică, „Bătrâna Doamnă” a plecat din spre județul Olt. Delegația „textilistă” s-a urcat în autocar după antrenamentul de vineri dimineață, urmând ca la orele serii să poposească la hotelul „Zitto” din Slatina. Pe lângă accidentatul Calvin și suspendatul Ignea, antrenorii arădeni l-au mai lăsat acasă și pe Alexandru Miron. „Randamentul său a lăsat de dorit la ultimele antrenamente”, a motivate Dan Stupar excluderea din lotul pentru meciul oltenii a atacantului de 18 ani. Tânărul utist a fost titular în deplasările de la București și Râmnicu Vâlcea, reușind chiar să marcheze un gol contra celor de la Juventus. Contra Bihorului, Miron a intrat pe teren după pauză, în locul lui Jerry Sitoe, însă, asemenea mozambicanului, nu a lăsat o impresie prea bună.
Pornind de aici, antrenorii „textiliști” recunosc că ar putea schimba încă odată în cazul juniorilor titulari. Alături de Purece, ar putea apărea Manea au Capătă, acesta din urmă fiind convocat din nou după două etape în care și-a găsit loc în tribună. În lotul de 19 jucători și-au mai făcut loc și Pascariu sau Nădăban, jucători care nu au intrat în planurile tehnicienilor cu Bihorul și, în premieră pentru acest sezon, Marius Chindriș. „E greu de crezut că el poate duce și 45 de minute sau o oră de joc după lunga perioadă de indisponibilitate , dar poate fi o soluție pe parcursul meciului”, a recunoscut Stupar.
Așadar, cei 19 utiști deplasați pentru derby-ul de clasament cu ALRO Slatina sunt: Smaranda, Amadio – Manea, Bălan, Pascariu, Pocuca, Gligor, Siminic, Neagu, Purece, Varga, Hidișan, Chindriș, Bucur, Nădăban, Mara, Galanis, Capătă, Sitoe.
Sursa: Sport Arad
Foto: Sergiu Daniel GIURGIU