Aluminiștii au revenit luni din vacanța de iarnă, singurele noutăți din lot fiind deja cunoscuții Robert Săceanu, Laurențiu Boroiban și Alin Vigariu. Oficialii clubului promit însă alte noi achiziții, în perioada următoare.
Odată cu reluarea pregătirilor, după pauza intercompetițională, lotului lui Daniel Mogoșanu i s-au alăturat și noile achiziții-Săceanu, Boroiban și Vigariu. „Principalul” celor de la Alro a precizat însă că se vor parafa înțelegeri și cu alți jucători.
„După o perioadă atât de lungă de vacanță, primul meu gând este ca jucătorii să vină sănătoși, să ne putem apuca de pregătire. Sper că au fost atenți cu greutatea și să nu avem probleme. Legat de noutăți, este vorba de Vigariu, Boroiban și Săceanu, care se pregătea cu noi de ceva vreme, înainte de încheierea turului. Cu siguranță că vor urma două-trei transferuri, dar le vom anunța la momentul potrivit. În funcție de veniri, e posibil să fie și plecări”, a declarat Mogoșanu.
Antrenorul aluminiștilor a dezvăluit și programul pe care l-a pregătit elevilor săi. Aceștia urmează să dispute două meciuri de pregătire: sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 11.00 cu Damila Măciuca și sâmbătă, 28 ianuarie, de la aceeași oră, cu Sportul Vișina Nouă.
„În primele două săptămâni pe care le vom petrece la Slatina, avem programat, la fiecare sfârșit de săptămână, câte un joc amical. După care, pe 30 ianuarie, vom pleca în cantonament în Antalya, urmând ca la finalul stagiului de pregătire să avem trei jocuri de verificare. Ne vom întoarce pe data de 10 februarie. Nu am fixat adversarii din Turcia, vom vedea ce putem rezolva acolo. O să urmeze alte câteva jocuri amicale în perioada precompetițională vizavi de începerea returului de campionat”, a precizat Mogoșanu.
„Lupta pentru promovare va fi strânsă”
„Principalul” aluminiștilor crede că, și în returul campionatului, lupta pentru accederea în Liga I va fi foarte disputată, în Seria Vest. El spune că va încerca să-i facă pe elevii săi să înțeleagă că fiecare meci contează.
„Lupta pentru promovare este una dificilă deoarece, cu siguranță, nu numai noi ne propunem acest lucru, dar și Gaz Metan sau Chindia Târgoviște. Lupta va fi strânsă, fiecare meci este extrem de important indiferent de adversarul pe care îl întâlnești, este important să fii pregătit pentru jocul care urmează. Trebuie să luăm lucrurile pas cu pas și să facem o treabă cât mai bună”, a declarat Mogoșanu.
Tehnicianul a declarat că există posibilitatea ca aluminiștii să joace și pentru public, nu doar pentru rezultat: „Orice antrenor își dorește ca, pe lângă rezultat, jocul să fie și spectaculos. Sunt două laturi pe care încerc să le ating”.
sursa: Gazeta Nouă