Golul reușit în minutul 55 de olteanul Sergiu Popescu a întrerupt seria de invincibilitate a „alb-roșiilor”, care strânsese trei victorii la rând în campionat.
Jena financiară în care se află gruparea deveană și-a pus amprenta asupra evoluției elevilor lui Constantin Olariu, care, deși și-au dorit victoria, nu au avut luciditate în fața porții adverse.
Amăgiți de patroni în preziua jocului cu câte un salariu din cele trei restante și prime de joc împărțite în regim preferențial, Lipitor și colegii săi au intrat în teren pentru jocul cu Alro fără banderolele albe pe care le purtaseră pe braț în semn de protest în urmă cu o săptămână în amicalul cu Aurul Certej. Însă, s-a putut observa că, involuntar, gândul le era tot la restul de banii pe care nu i-au primit încă.
Vai de capul lui Dîrvaru
După o primă repriză cu ocazii la ambele porți cât să le numeri pe degetele de la o mână, scorul a fost deschis în debutul părții secunde de oaspeți. Mingea trimisă rapid și inspirat din lovitură liberă de la 40 de metri de Ionuț Stancu a lovit bara transversală și a ricoșat în careu până la Sergiu Popescu, care pe fază șutează din 7 metri în stânga lui Lipitor pentru 0-1! (55′).
Revenit în premieră între titulari, atacantul Mureșului, Elvis Dîrvaru a avut golul egalării în „colțul” capului, însă, singur în 7 metri, a trimis pe lângă poartă mingea centrată de pe stânga de debutantul Cosmin Ungur (90′).
â–ºJocul cu Alro Slatina a fost al treilea meci pierdut pe teren propriu în actualul campionat de Mureșul, care rămâne cu 12 puncte, dar coboară pe locul 7, cu minus 3 „la adevăr”. Au mai câștigat sub Cetate echipele Gloria Bistrița (0-4) și Chindia Târgoviște (0-1).
â–ºDeva are un joc mai puțin disputat, cel din etapa a VIII-a, în deplasare, cu FC Bihor, reprogramat pentru miercuri, 19 octombrie, de la ora 15:00.
â–ºLa Mureșul Deva a debutat juniorul de 18 ani Cosmin Ungur, care în minutul 84 l-a înlocuit pe accidentatul Octavian Drăgan.
â–ºAntrenorul Mureșului, Constantin Olariu, nu se dezminte. La fel ca după fiecare joc pierdut de echipa sa și sâmbătă „principalul” de sub Cetate nu a venit la conferința de presă unde era așteptat de mai mulți jurnaliști.
â–ºMureșul Deva joacă două meciuri în această săptămână, ambele în deplasare: miercuri restanța din etapa a VIII-a cu FC Bihor, și sâmbătă, cu FC Olt
Mureșul Deva – roșu – 0 (0)
Lipitor (cpt.) – Al. Petresc, Ambruș, I. Șerban, Miheț – Dragu, C. Crișan, Al. Dan, M. Petrescu (70′ Oct. Drăgan, 84′ C. Ungur) – Melcea, Dîrvaru.
Antrenor: Constantin Olariu
Alro Slatina – albastru – 1 (0)
A. Marinescu – Pasăre, Vișa, Grosu, Ed. Stoica – Sg. Popescu (87′ Surugiu), Precup (cpt.), Quist, I. Stancu – Stoianof (71′ Dulcea), D. Ene (77′ Șt. Crăciun).
Antrenor: Daniel Mogoșanu
A marcat: Sg. Popescu (55′)
Arbitru: Flavius Alin Roșu (Timișoara); Asistenți: Mihai Marius Marica (Bistrița) și Alina Mihoc (Arad)
Stadion: „Cetate”. Spectatori: 200.
articol scris de Sami Tamaș
foto de Traian Manu (Glasul Hunedoarei)