Gică Popescu și Elena Udrea, premiați la Târgoviște!

09 Sep. 2011, 14:14 Seria 2

Momente emoționante joi la prânz, la Primăria Târgoviște, la ședința festivă organizată cu prilejul zilei municipiului. Fostul internațional Gică Popescu – implicat de mai bine de un an în proiectul fotbalistic Chindia – dar și Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, au primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Târgoviște, în cadrul unei ședințe la care au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, consilierii locali, dar și oaspeți de peste hotare – oficialități ale orașelor înfrățite cu Târgoviștea.

Replica zilei a venit de la președintele CJ Dâmbovița, Florin Popescu, care i-a propus Baciului să aducă echipa națională în Dâmbovița, în stațiunea montană Padina -Peștera, „unde există un gazon mai bun decât pe Național Arena”.

La finalul festivității, proapătul cetățean de onoare al Târgoviștei, Gică Popescu, a oferit un amplu interviu pentru liga2.ro, vorbind despre distincția primită, despre planurile de termen lung la Chindia, dar și despre recenta eliminare din Cupa României, 0-1 cu Astra II.

– Domnule Popescu, cum vă simțiți ca cetățean de onoare al municipiului Târgoviște? Ce înseamnă acest titlu pentru dvs.?
– E o mare onoare să primesc această distincție. Înseamnă că am făcut lucruri bune la Târgoviște. Vrem să continuăm pe aceeași linie, pentru că oamenii de aici merită un fotbal de calitate.

– Ce reprezintă Târgoviștea pentru Gică Popescu, din 8 septembrie 2011?
– Păi, dacă până acum făceam mereu drumuri pe axa București – Craiova – Calafat, de un timp există și Târgoviștea în acest circuit. Vin cât pot de des în mijlocul echipei, nu doar la meciuri, ci și la antrenamente sau înaintea jocurilor.

– E mare nevoie de un stadion nou la Târgoviște, sau măcar de modernizarea urgentă a celui existent…
– Așa este. În proiectul nostru există mai multe capitole, printre care și acesta, legat de infrastructură. Sperăm să reușim să rezolvăm și problema stadionului.

– Apropo de echipă, slabă prestația din Cupă. N-a fost calificarea în 16-imi un obiectiv pentru Chindia?
– Ba da, doar că am încercat să le dăm o șansă și celor care nu au jucat în meciurile din campionat. Să fie clar, Chindia nu are 11 titulari. Sunt 22 de jucători în lot, toți au șanse egale. Eu am discutat cu domnul Silviu Dumitrescu și am convenit să le dăm o șansă și băieților mai tineri. Ei au bătut la Plopeni, de data asta însă au suferit o înfrângere.

– Păcat de spectatori, și-ar fi dorit mult o echipă de Liga I la Târgoviște…
– Și mie îmi pare rău pentru cei care au venit în tribune și n-au văzut un meci foarte reușit al Chindiei. Am fost supărat și eu pentru că nu s-a obținut calificarea.

– Un mesaj pentru târgovișteni, cu ocazia Zilelor Cetății?
– Le doresc tuturor un sincer La Mulți Ani. Facem tot posibilul ca microbiștii din Târgoviște, și din județul Dâmbovița, să aibă cât mai multe motive de bucurie.

Articol scris de Ionuț MARIN
Foto: Marius TUDOR

09 Sep. 2011, 14:14 Seria 2
Pe aceeași temă