Alro Slatina a fost readusă cu picioarele pe pământ. Cotată favorită în derby-ul județean al etapei inaugurale, candidata la promovare a fost învinsă la toate capitolele de gruparea pregătită de Dan Oprescu, FC Olt.
În fața unor tribune arhipline, noua reprezentantă a județului în eșalonul secund, FC Olt, a debutat cu un meci tare, etapa inaugurală aducându-i ca adversar Alro Slatina. Gruparea pregătită de Dan Oprescu s-a impus cu scorul de 2-1, la capătul unui meci în care „debutanții” i-au readus cu picioarele pe pământ pe aluminiști. În condițiile unui presing continuu prestat de alb-vișinii, fotbaliștii lui Corneliu Papură s-au dovedit neputincioși.
Dragalina a deschis scorul la prima fază de poartă. După o minge recuperată la marginea careului din fața lui Vodiță, atacantul a înscris cu un șut plasat, fără speranță pentru Marinescu (min. 2). Câteva minute mai târziu, FC Olt pune din nou în pericol poarta aluminiștilor, însă reluarea lui Preda din 16 metri nu găsește spațiul porții (min. 9).
Huțanu este și el aproape de gol, însă șutul său expediat la colțul scurt este reținut de goalkeeper-ul lui Alro (min. 16). Aluminiștii au avut o acțiune timidă prin Precup, care a reluat cu capul o minge primită în careu, balonul expediat ducându-se peste poartă (min. 17.) Singura ocazie periculoasă a celor de la Alro l-a avut protagonist pe Crețu, însă reluarea sa din apropiere a trecut puțin peste transversală (min. 33), alb-vișiniii intrând astfel în avantaj la cabine.
Papură, fără soluții în fața strategiei tactice abordate de Oprescu
Nici după ieșirea de la cabine gruparea pregătită de Corneliu Papură nu a reușit mai nimic, jocul aluminiștilor fiind foarte bine contracarat prin organizarea tactică pregătită de Dan Oprescu. Mijlocașul celor de la FC Olt, Cătălin Niță, a fost aproape de majorarea scorului, însă șutul său de la 16 metri s-a dus peste transversală (min. 68).
Zece minute mai târziu, Dragalina a reușit dubla. În urma unei mingi pierdute de Vișa, Dragalina profită din nou de erorile defensivei aluministe, înscriind la colțul lung. În minutele de prelungire, Stoianof a reușit să reducă din handicap înscriind pentru 2-1, cu un șut de la 16 metri.
FC Olt s-a impus astfel în derby-ul cu Alro, la capătul unui meci în care atitudinea, determinarea, organizarea în joc au făcut diferența. Alro nu a arătat ca o echipă candidată la promovare, iar pentru a emite pretenții este nevoie de mai mult. De cealaltă parte, FC Olt trebuie să trateze cu aceeași seriozitate, determinare și ambiție întreg parcursul de campionat.
FC Olt: Bugiu, Bogdanovici, Preda, Lengyel, Giurcă, Huțanu, Pavel, Vâlcică, Cozea, Dragalina, Alin Mihai. Au mai evoluat: Dan Ignat, Niță, Sandu.
Alro Slatina: Marinescu, Pasăre, Vișa, Vodiță, Stancu, Sergiu Popescu, Coman, Precup, Eduard Stoica, Ene, Crețu. Au mai intrat: Anghelina, Dulcea, Stoianof.
sursa: Gazeta Nouă