„Acum se va vedea adevărata valoare a jucătorilor mei”

Marius ANGHEL 31 May. 2011, 15:59 Seria 2

CSM Râmnicu Vâlcea încheie acest sezon sâmbătă, la Strejnic, în
partida cu Petrolul Ploiești, prahovenii având nevoie de victorie
pentru a promova în Liga I.

„După rezultatele de la Arad și Slatina, toată lumea
ne crede victime sigure în ultima etapă, în deplasare, cu Petrolul,
dar așa ne-au crezut și la Iași sau Oradea, unde am produs
surprize. Am cerut să fim televizați și să se vadă mai clar ce va
fi acolo, astfel, am pus și noi presiune, și pe adversar și pe
arbitri. E un joc care trebuie abordat cu seriozitate, aici se vede
reala valoare a jucătorilor, contra unei echipe care depinde de
acest joc. Dacă câștigăm, demonstrăm că ceilalți nu au nimic în
plus față de noi, pierdem, însemnă că jucătorii noștri sunt de Liga
a II-a și atâta”
, a spus managerul CSM-ului,
Laurențiu Tudor.

Tehnicianul din Zăvoi spune că nu va accepta prime suplimentare
venite de la contracandidatele Petrolului. „Eu nu sunt
de acord cu așa ceva. Echipa va juca pe prima stabilită de
finanțator, care e posibil să fie una mai mare decât de obicei, dar
banii vor veni doar din partea clubului nostru”.

Singurul absent din echipa vâlceană în jocul de la Strejnic va
fi fundașul stânga Florin Sandu, care este suspendat.

Articol scris de Adi
Georgescu

Marius ANGHEL 31 May. 2011, 15:59 Seria 2
Pe aceeași temă