Hardău regretă că nu a marcat contra fostei formații

Anghel Marius-Octavian 17 Apr. 2011, 16:35 Campionat
Hardău regretă** că nu a marcat contra fostei formații

UTA s-a jucat cu focul contra Voinței Sibiu. După ce a ratat în
mai multe rânduri golul doi, arădenii au tremurat la lovitura
liberă periculoasă de care au beneficiat vizitatorii în ultimul
minut de joc. Ex-utistul Cristi Hardău a tras milimetric pe lângă
colțul lung al porții apărate de Smaranda și „textiliștii” le-au
provocat ardelenilor cea de-a doua înfrângere a sezonului.

„Regret mult că nu am înscris, fiindcă ar fi fost un
gol important pentru echipă. Poate, punctul scos aici s-ar fi putut
dovedi decisiv la finalul sezonului în lupta pentru promovare.
Totodată, ar fi fost o reușită importantă și pentru mine, căci nu
am înscris în acest sezon și aș fi avut un alt moral pentru restul
campionatului”
, consideră atacantul de 32 de
ani.

Acesta s-a despărțit de „Bătrâna Doamnă” în urmă cu șapte sezoane,
dar se mai simte atașat de culorile „alb-roșii”. „Parcă
și uitasem cât este de bine să joci pe acest stadion, arădenii au o
anumită cultură fotbalistică și dragoste pentru echipa lor de
suflet. Chiar dacă sunt timișorean și am și sentimente și pentru
Poli, tatăl meu, care este arădean, mi-a povestit mereu lucruri
frumoase de UTA. Apoi, când am jucat aici – e adevărat, nu foarte
mult – am simțit pe pielea mea ce înseamnă această echipă. Știu că
acum nu o duce prea bine, însă UTA rămâne o formație respectabilă
în România”
, susține Hardău.

Articol și foto: Sport
Arad

Anghel Marius-Octavian 17 Apr. 2011, 16:35 Campionat
Pe aceeași temă