Laurențiu Brănescu (foto mare) pare un puști norocos. Longilinul
goalkeeper al naționalei Under 17 e în cărți să devină, cu
adevărat, „urmașul lui Buffon” la Juventus. În criză de portari,
Arsenal e interesată din vară de italian, situație care l-ar ajuta
enorm pe Brănescu să prindă prima echipă a „Bătrânei Doamne”.
La 17 ani abia împliniți (31 martie), Laurențiu Brănescu e pe val.
De două luni și jumătate a semnat cu Juventus, iar în urmă cu trei
zile a contribuit decisiv la calificarea tricolorilor de la Under
17 la CE, cu un penalty apărat în ultimul minut în meciul cu
Ungaria. Iar astrele îi surând în continuare goalkeeper-ului de
1,92 m.
Ieri, presa engleză a scris despre interesul clar al lui Arsenal
pentru Buffon (foto medalion), pe care-l poate lua gratis în vară,
potrivit unei clauze din contractul său, inserată în 2006, când a
preferat să continue cu Juventus în Serie B, după scandalul
„Calciopoli”. În condițiile în care doi dintre ceilalți trei
portari de la Juve, Manninger (33) și Storari (34), sunt destul de
în vârstă, Brănescu pare a avea un viitor frumos la echipa
italiană.
Mi-a tremurat inima la penaltyul din ultimul minut
cu Ungaria. Plec două zile în munți, lângă Sibiu, ca să-mi
revin
Adrian Văsâi, selecționer Under 17
articol scris de Mihai
Molnar