Accidentat în timpul stagiului din Antalya, fundașul central
Adrian Cuciula are șanse mari să fie bun de joc încă de la ora
primului meci oficial pe care Petrolul îl va susține în 2011.
Fotbalistul este refăcut din punct de vedere medical, așa încât el
a reînceput antrenamentele ușoare pentru a recupera handicapul
fizic cauzat de perioada în care a stat în afara ședințelor de
pregătire. În mod normal, din cea de-a doua jumătate a acestei
săptămâni Cuciula se va putea pregăti cot la cot cu coechipierii
săi, așa încât va fi apt de joc până la ora confruntării cu Unirea
Alba Iulia.
Altfel, Daniel Oprița n-a evoluat deloc în amicalul cu Turris
Turnu Măgurele, el fiind menajat de către Vivi Răchită. Lui „Dinel”
încă nu i s-a închis definitiv rana cu care s-a ales în meciul
disputat, la Side, cu Slavia Sofia, și chiar dacă în Turcia a mai
jucat, până la urmă, în două partide, iar în ultima perioadă s-a
antrenat normal, s-a decis, totuși, să nu forțeze în testul de la
Izvorani, pe care l-a urmărit de pe marginea terenului.
Sursa: Republicanul
Foto: cosminmanea.blogspot.com