La sfârșitul săptămânii trecute s-a
reluat liga a IV-a suceveană cu meciurile etapei cu numărul XIX, a
doua din retur.
O etapă plină de surprize, liderul
Sporting Suceava, cu nu mai puțin de cinci jucători transferați de
la divizionara a III-a Rapid CFR Suceava, a pierdut pe terenul
revelației sezonului, Foresta Moldovița, cu 3-1. Golul oaspeților a
fost marcat de Păcurari, din penalty, în minutele de prelungire ale
partidei, gazdele punctând după pauză prin fundașul Ilie, Mândrilă
(tot din penalti) și Ruxandari.
De eșecul liderului nu au profitat
însă următoarele clasate, campioana en-titre, Foresta Mălini
pierzând surprinzător pe terenul Viitorului Liteni, după ce
forestierii au condus cu 1-0, 2-1, finalul găsindu-i în corzi.
Gazdele au reușit să se impună cu 3-2. Și ocupanta locului trei,
Dorna Vatra Dornei a pierdut, la fel de neașteptat, la Marginea,
gazdele impunându-se printr-un gol înscris în minutul 15, reușită
contestată însă vehement de dorneni.
A fost o etapă a gazdelor, o
singură victorie bifând oaspeții prin Minerul Iacobeni care a
câștigat cu 3-0 pe terenul celor din Pătrăuți, meci disputat, însă,
la Suceava, pe stadionul „1 Mai” Ițcani pentru că Florconstruct
avea de ispășit ultima etapă de suspendare a terenului propriu.
Sursa: sportsuceava.ro