Încalcă FRF Constituția cu aplicarea imediată a articolului 5 bis?

Fechita Bogdan-Andrei 02 Feb. 2011, 08:40 Special
Încalcă FRF Constituția** cu aplicarea imediată a articolului 5 bis?

Decizia care a pus pe jar 22 de cluburi (cele 21 anunțate
inițial la care se adaugă Săgeata Năvodari) ar putea fi contestată
nu doar în instanțele fotbalistice, ci și în cele civile! Asta
pentru că, analizând cele întâmplate în ultimele zile, se poate
ajunge la concluzia că forului de la Casa Fotbalului – sau, mai
precis – Direcției Juridice – nu prea îi pasă de legea fundamentală
a statului român, respectiv Constituția. Și – credem noi –
respectarea legilor civile care guvernează societatea ar trebui să
fie condiție obligatorie pentru funcționarea Federației, chit că,
fotbalistic vorbind, „poruncile” vin de la FIFA și UEFA.

Ce-ați făcut în ultimii trei ani?

Se știe, directiva FIFA privind interzicerea dreptului de a evolua
în cupele europene sau de a promova într-un eșalon superior datează
din 2008, răstimp în care, în fotbalul românesc s-au produs destule
„minuni” tip Târgu Mureș (în doi de la înființare în Liga I), fără
ca cineva să se obosească să pună în aplicare respective normă. Au
trecut ani buni, a promovat cam cine-a vrut și a putut, situațiile
în care s-a vorbit – sau s-a acționat – pe criteriul neîndeplinirii
condițiilor de licențiere, vezi cazurile Delta Tulcea sau Sportul,
putându-se număra pe degetele de la o mână. Forțată acum de
forurile superioare să-și alinieze în sfârșit regulamentul la
parametrii impuși în 2008, Federația s-a pripit, aflându-se chiar
în situația de a încerca să dribleze pînă și Constituția. Motivul e
simplu: art. 15 al Constituției României prevede că legile pot
produce efecte doar în viitor. Deci, o normă juridică nu se aplică
pentru faptele săvârșite anterior momentului intrării ei în
vigoare, în cazul de față 26 ianuarie 2011. Aplicând imediat art.
56 bis, la câteva ore sau zeci de ore de când a fost introdus în
ROAF, Federația nu pare să fi respectat prevederea Constituției,
atâta vreme cât ne aflăm nu la început de an, cum poate or fi
cugetat distinșii domni de la Direcția Juridică, ci la mijloc de
campionat ! Ori, mutând discuția în fenomenul sportiv, odată
începută o competiție, regulile nu pot fi modificate decât cel mai
devreme după încheierea ei.

Apeluri și recursuri

Fără îndoială, cele mai multe dintre cluburile vizate de decizia
FRF vor contesta interzicerea dreptului la promovare, în primă fază
la instanțele fotbalistice din România, apoi la TAS și – dacă va fi
nevoie – posibil chiar și în instanțele civile. Rămâne de văzut cum
va judeca și gestiona Federația situația, atâta vreme cât
suspiciunile cele mari s-au instalat în mintea microbistului de
rand chiar de la publicarea listei negre. ACSMU Iași – am dat doar
un exemplu – are tot dreptul din lume să promoveze, decizie
certificată și printr-un comunicat ulterior de oamenii de la
Federație!

Articol scris de Ionuț
MARIN

Fechita Bogdan-Andrei 02 Feb. 2011, 08:40 Special
Pe aceeași temă