„Am fost ultimul om în Germania!”

Fostul mare fotbalist povestește, fără menajamente, calvarul pe
care l-a îndurat departe de țară. De la șofer până la om de
închiriat, Liță Dumitru a fost dispus să le facă pe toate, pentru
a-i oferi fetei sale un trai mai bun. Regretă acum decizia luată și
recunoaște că s-a pripit: „Afară nu umblă câinii cu
covrigi în coadă, asta să știe toți cei care au vreun gând să plece
din România”.

Liță Dumitru nu mănâncă la restaurante de lux, ci la fast-food.
S-a întors de curând din Germania și îl găsim la o masă, în mall,
alături de două persoane cu vreo 30 de ani mai puțin decât el:
„Sunt ca și copiii mei. Le-am lăsat lor casa mea din
Chiajna, să locuiască în ea cât timp sunt plecat. N-am vrut să mă
întorc și să mă trezesc, Doamne ferește!, cu vreo
«bucurie»”. Aruncă tava cu resturile de mâncare la
cel mai apropiat coș și începe să vorbească despre ultima jumătate
de an petrecută departe de țară.

„Am fost ultimul om acolo!”, e
concluzia tristă la care ajunge, chiar dacă se observă în glasul
său că nu vrea să dramatizeze. „Înainte să plec l-am
întrebat pe prietenul ăsta al meu dacă e sigur locul de muncă. Că
am copil, am nevastă de întreținut. «Bă, ești nebun?! Nici nu se
pune problema», mi-a zis. M-am mutat aproape de el, ca să nu arunc
banii pe benzină, în Batzingen, și când am început serviciul, mi-a
zis că patru săptămâni trebuie să stau în probe. Păi, cum probe,
fratele meu, că eu am lucrat cu tine trei ani!?”, explică Liță
gesticulând. „Cică așa sunt condițiile în Germania”,
i-a răspuns cel pe care-l credea prieten.

„Am
stat șase într-o casă!”

Liță a acceptat perioada de probă, pe un salariu de nimic, în
speranța că în scurt timp lucrurile se vor întoarce în favoarea sa.
N-a fost însă așa, povestește fostul jucător al Stelei:
.„Lumea îmi tot spunea că ăsta al meu nu prea mai are
bani și am început și eu să verific. Aici unde lucram erau numai
remorci goale, nu mai erau camioanele, că le vânduse, nu mai avea
nici werkstatt-ul, atelierul ăla unde își repara mașinile. Nu-mi
dădea nici banii și atunci m-am decis să plec. Pe 15 ianuarie
oricum trebuia să părăsesc casa în care stăteam. Am luat mobila, am
dus-o în garajul unui prieten și ne-am mutat la fratele Marianei,
soția mea. Acolo eram vreo șase inși într-o casă, nu puteam să stăm
așa la nesfârșit! I-am zis nevestei să luăm copilul și să îl ducem
în România la grădiniță, că în Germania nu avea voie, nefiind
niciunul dintre părinți angajați, iar eu să mă întorc, la rândul
meu, în țară, să văd ce-oi putea să fac”

Liță
Dumitru, de închiriat!

Bărbatul de 61 de ani amestecă involuntar termenii nemțești cu cei
românești în discurs. Înainte de întoarcerea în România a mai avut
o ultimă tentativă de a-și găsi de muncă: „M-am înscris
la forțele de muncă împreună cu nevastă-mea și mi-a venit un
anmeldung, o înștiințare de-aia de la unii, cică să mă închirieze.
Cum adică? Dacă avea nevoie unu’ să monteze un calorifer, mă
duceam. Dacă aveau nevoie de săpături, eram acolo. La KFC, dacă
aveau nevoie de unul care să servească, mă trimiteau acolo. Eu am
61 de ani, nu pot să mă duc să muncesc așa. Eu pot să fiu antrenor
de fotbal și șofer la categoriile B, C și E. Dar eu mai mult de
cinci tone nu am cum să conduc, că așa zic legile germane. Altceva
n-am cum. Și asta a fost tot”.

„Am
plecat pentru fata mea”

Când vorbește despre cel mai mic dintre copiii săi, se schimbă la
față. Spune că ar fi vrut să-i ofere un trai mai bun plecând în
Germania: „Ea a fost principalul motiv! Știi ceva? Mă
descurcam eu și la noi în țară de un 30-40 de milioane pe lună, să
trăiesc, nu asta era problema. Mai făceam o afacere, mă aranjam eu
în vreun fel, chiar dacă nu mai lucram în fotbal. Dar am vrut ca
fata mea să aibă o educație mai bună. Am luat o decizie pripită.
Chiar dacă m-au sunat mulți oameni înainte să plec să-mi spună că
ar fi mai bine să rămân, nu i-am ascultat. Eram convins că fac ceea
ce e mai bine pentru copilul meu”.

Povestea lui Liță Dumitru e, din fericire, una cu happy-end.
Șoferul din Germania a revenit în țară și îi antrenează de câteva
zile pe fotbaliștii de la Steaua II. „Știai că sunt
singurul jucător din câți a avut clubul ăsta atât de mare căruia i
s-a dat de două ori titlul de cel mai bun fotbalist al sezonului?
Singurul! Nici eu nu aveam habar”, spune râzând
satisfăcut. Steaua i-a întins o mână de ajutor unei foste glorii.
La 61 de ani, nea Liță a lăsat căratul mobilei pe seama altora.

articol scris de Costin
NEGRARU