Metalul Buzău a avut o prestație solidă în etapa a 11-a din Liga 2 și a reușit să câștige pe un teren greu, la Concordia Chiajna. S-a impus cu 2-1, după ce la pauză conducea cu două goluri.
Președintele clubului din Buzău, Patrick Benga, a afirmat că este foarte mulțumit de victorie, chiar dacă în repriza secundă exprimarea formației pe care o reprezintă nu a fost cea mai bună.
Jucătorul pe care Metalul Buzău speră să obțină câteva sute de mii de euro, Valentin Robu, a fost cel care a deschis scorul în confruntarea din județul Ilfov. El a transformat o lovitură de pedeapsă, în minutul 38.
Buzoienii au prins curaj după această reușită, iar patru minute mai târziu au reușit să mai marcheze un gol, intrând la cabine cu avantaj de două goluri. A marcat și Valentin Dumitrache.
În partea secundă, elevii lui Valentin Stan nu au mai prestat un joc la fel de bun, după cum a afirmat și Patrick Benga, dar până la urmă au luat cele trei puncte. Au avut probleme și din cauza faptului că formația din Chiajna a presat, dar a primit doar un gol Metalul Buzău.
Singura reușită a formației gadă a fost semnată de Ionuț Pop, în minutul 74. La ultima fază a jocului, în minutul 90+8, Concordia a rămas în inferioritate numerică pe teren.
Patrick Benga a remarcat faptul că jocul a fost unul greu, cu o exprimare deficitară pentru Metalul Buzău, dar în cele din urmă a remarcat faptul că rămân cele trei puncte.
”A fost un joc greu, cu o primă repriză echilibrată. Am reușit să intrăm cu două goluri în avantaj la pauză, dar în repriza a doua am suferit, adversarul a pus presiune cu baloanele lungi. Dar, până la urmă am reușit să câștigăm, asta e cel mai important!
A fost un meci în care am încercat să jucăm fotbal în prima repriză, am avut acel avantaj care ne-a permis să și ieșim câștigători. Însă, a fost o repriză a doua în care adversarii au presat, au jucat cu doi atacanți, au schimbat și strategia.
Credem în șansele noastre, jucăm până în ultimul moment toate meciurile, avem jucători care sunt de patru-cinci ani aici. Încercăm să integrăm cât mai bine și jucătorii veniți în vară. Ne-am păstrat omogenitatea, forța grupului face diferența”, a spus Patrick Benga la Sport Total FM.
Metalul Buzău are trei meciuri la rând cu victorie în Liga 2. Înainte de succesul contra celor de la Concordia Chiajna, a mai trecut 4-2 de CS Tunari, în deplasare, pentru ca apoi să învingă, pe terenul propriu, CSC Dumbrăvița, scor 5-1.
Acum se află pe locul 9 în Liga 2, cu 19 puncte, la numai un punct de locul 6, Chindia Târgoviște, dar se concentrează pentru debutul în Grupele Cupei României.
La mijlocul săptămânii următoare, Metalul Buzău va înfrunta, pe terenul propriu, Universitatea Cluj.
”Vom avea o săptămână încărcată, vom întâlni un adversar pe care îl știm de sezonul trecut, Universitatea Cluj. Avantajul nostru e că vom organiza meciul pe stadionul nostru, ceea ce e un avantaj. Vrem să ne comportăm onorabil indiferent de competiție”, a mai spus Patrick Benga.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures