„Doar pe cartea atacului!”

Florin ALBOIU 16 Oct. 2010, 10:27 Campionat

În primele șapte runde, gruparea de
sub Măgură a acumulat doar șapte puncte. Practic, un punct pe
etapă, iar managerul Adrian Anca este hotărât să îmbunătățească
procentul chiar de sâmbătă, când FC Silvania dă piept cu FC Bihor.
Încrezător, până acum, în sistemul cu un singur atacant, fostul
atacant al Clujului s-a declarat mulțumit de jocul șimleuanilor în
mai multe rânduri, însă fără recompense pe tabela de marcaj.
Probabil că acesta a fost și motivul ce l-a determinat pe
„Caniggia” să schimbe strategia și să treacă la sistemul cu doi
atacanți de meserie, mai ales că, după ultimele transferuri
realizate, are de unde alege din plin.

El a făcut chiar un experiment
important și a trimis doi atacanți în primul unsprezece, chiar în
meciul cu CFR Cluj, în urma căruia s-a declarat foarte mulțumit,
mai ales că elevii săi au înscris trei goluri pe terenul
campioanei, adică aproape tot atâtea câte marcaseră în șapte etape
de campionat!


Anca: „Dacă voiam, puteam câștiga și la Cluj, cu acest joc
ofensiv!” Vezi AICI declarația lui

La rândul său, președintele Ioan
Gurzău crede că a venit momentul ca formația șimleuană să mai
acumuleze și puncte, nu doar aplauze pentru impresia artistică.
„Noi nu concepem deât victoria, pentru a putea urca pe
un loc liniștitor în clasament. Sunt multe echipe cu punctaj
asemănător cu al nostru, astfel că un succes cu Bihorul ne-ar
propulsa în clasament. În plus, am ajunge la același punctaj cu
orădenii, după ce lor li s-au anulat puntele cu defuncta Minerul
Lupeni”
, a adăugat Gurzău.

Florin ALBOIU 16 Oct. 2010, 10:27 Campionat
Pe aceeași temă