Vineri, sâmbătă și duminică vor avea loc meciurile etapei a
patra a Ligii a II-a. Comisia Centrală a Arbitrilor a stabilit
componența brigăzilor care vor conduce aceste partide. Derby-ul
dintre UTA Arad și Petrolul Ploiești, de vineri, de la ora 18:00,
va fi partida ce va da startut acestei etape. Meciul va fi arbitrat
la centru de Adrian Comănescu.
Celelalte meciuri ale etapei se vor disputa sâmbătă, de la ora
11:00, dintre acestea, două dintre cele mai interesante vor fi:
Viitorul Constanța – Ceahlăul Piatra Neamț, condus de Alexandru
Deaconu, și FC Bihor – CS Mioveni, arbitrat de Romulus Pop.
Duminică, de la ora 12:00, va avea loc ultima partidă a etapei,
Adrian Cojocaru fiind cel ce va conduce de la centru Concordia
Chiajna – Dinamo II.
Iată arbitrii
desemnați la meciurile rundei 4:
Seria
I
GLORIA BUZĂ‚U – SĂ‚GEATA NĂ‚VODARI
Arbitru: Florin Constantin (Popești Leordeni), Asistenți: Ovidiu
Artene și Daniel Hulubei (ambii din Vaslui)
STEAUA II BUCUREȘTI – CF BRĂ‚ILA
Arbitru: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea), Asistenți: Florin Păunescu
(Râmnicu Vâlcea) și Ciprian Geambazu (Bușteni)
DELTA TULCEA – DUNĂ‚REA GALAȚI
Arbitru: Valentin Iugulescu (Târgoviște), Asistenți: Paul Dimancea
(Constanța) și Cătălin Teodor (Brăila)
FC SNAGOV – JUVENTUS BUCUREȘTI
Arbitru: Georgian Ionescu (Buzău), Asistenți: Bogdan Dragoș
(Făgăraș) și Vasile Popescu (Buzău)
FARUL CONSTANȚA – CS OTOPENI
Arbitru: Ionel Ivan (Brăila), Asistenți: Dragoș Vlad (Târgoviște)
și Florin Pucheanu (Ulmi)
VIITORUL CONSTANȚA – CEAHLĂ‚UL PIATRA
NEAMȚ
Arbitru: Alexandru Deaconu, Asistenți: Eduard Ungureanu și Bogdan
Velicu (toți din București)
ASTRA II GIURGIU – FC BOTOȘANI
Arbitru: Dragoș Teodor (Constanța), Asistenți: Florin Stănescu
(București) și Daniel Demetrescu (Râmnicu Vâlcea)
CONCORDIA CHIAJNA – DINAMO II BUCUREȘTI, duminică, ora 12.00
Arbitru: Adrian Cojocaru (Galați), Asistenți: Claudiu Florea
(Pitești) și Valentin Dumitru (Gherghița)
Seria
II
UTA ARAD – PETROLUL PLOIEȘTI, vineri, ora 18.00
Arbitru: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea), Asistenți: Micloș Nagy
și Gero Szabo (ambii din Cluj-Napoca)
FC BIHOR – CS MIOVENI
Arbitru: FC (Târgu Mureș), Asistenți: Petru Gașpar și Flavius
Damaschin (ambii din Timișoara)
CSM RÂMNICU VÂLCEA – ACU ARAD
Arbitru: Sorin Tarcea (Timișoara), Asistenți: Andrei Simonis și
Vlad Bârleanu (ambii din București)
MINERUL LUPENI – VOINȚA SIBIU
Arbitru: Cătălin Popa (Pitești), Asistenți: Florin Hanca (Aiud) și
Alina Mihoc (Arad)
FC SILVANIA – ARIEȘUL TURDA
Arbitru: Ștefan Erdei (Oradea), Asistenți: Daniel Hârlab și Dan
Ilieș (ambii din Brașov)
UNIREA ALBA IULIA – GAZ METAN CFR CRAIOVA
Arbitru: Eugen Roșu (1 Decembrie), Asistenți: Ioan Onicaș (Zalău)
și Marius Nicoară (Băile Herculane)
FC ARGEȘ – MUREȘUL DEVA
Arbitru: Adrian Illyeș (Ploiești), Asistenți: Ionuț Babadac
(Alexandria) și Costin Florescu (Clinceni)
ACS MU POLITEHNICA IAȘI – ALRO SLATINA
Arbitru: Ciprian Amarandei (Vaslui), Asistenți: Eduard Crângașu
(Ploiești) și Valentin Cristea (Călărași)