Juventus, primul succes în campionat

11 Sep. 2010, 15:33 Campionat

Juventus București a reușit sâmbătă să câștige primul meci de la
revenirea în liga secundă, victoria cu Delta Tulcea venind la trei
zile după succesul din cupă cu FC Argeș. În ambele partide omul
providențial a fost căpitanul Ștefan Iordache, care a marcat
golurile decisive.

Juventus a început tare și s-a instalat în terenul advers. După
numai cinci minute, Călințaru execută perfect o lovitură de la
colțul terenului și B. Niculae a trimis imparabil cu capul sub
transversală. Gazdele nu au slabit ritmul și decarul Juventusului a
fost aproape să își treacă numele pe lista marcatorilor, însă bara
din stânga l-a salvat pe Olteanu (16).

Buturile nu l-au mai ajutat pe portarul Deltei peste patru
minute, când Iordache a întors mingea pentru Rotaru, șutul
mijlocașului oprindu-se în vinclu. Partida părea jucată, dar
apărarea bucureșteană s-a relaxat prea devreme și în urma a două
erori tulcenii au reușit să egaleze, prin golurile lui Ștefan
Ciobanu (31) și Răzvan Radu (45-pen).

Având încă proaspăt în minte scenariul meciului din prima etapă
cu Concordia Chiajna, în care au condus cu 2-0, dar în final au
pierdut cu 3-2, gazdele au mutat la pauză. Portarul Curiman, care
poate fi considerat responsabil la primul gol al oaspeților, a fost
înlocuit de tânărul George Tudor.

În partea a doua s-a jucat pe contre, cu un plus de incisivitate
pentru Juventus. Golul decisiv a venit destul de repede, la zece
minute de la reluare, servant fiind și de această dată Călințaru,
care i-a pus mingea pe cap lui Iordache, iar căpitanul gazdelor a
deviat mingea la colțul lung.

Cele trei puncte, primele din acest sezon pentru Juventus, saltă
grupare din Colentina pe locul 10, la egalitate de puncte cu
ocupanta poziției a noua, Delta Tulcea, care va întâlni miercuri
Ceahlăul, la Piatra Neamț, într-un meci restanță din prima
etapă.

articol și foto de Florin
ALBOIU

11 Sep. 2010, 15:33 Campionat
Pe aceeași temă