Fotbal cu baschetbaliști la Auto Timișoara

28 May. 2010, 15:30 Diverse

Câștigătoarea Cupei României la baschet masculin, BCM Elba
Timișoara a descins pe gazonul divizionarei a patra din cartierul
Freidorf al orașului de pe Bega într-o formulă nouă pentru un joc
spectacol.

Păltinișanu and co. au fost întăriți cu mai mulți jurnaliști locali
și „old-boys” precum Miroslav Giuchici, Ioan Timofte și mai apoi
Florin Bătrânu, care a început la Auto dar a schimbat apoi tabăra.
Lor li s-a adăugat și jucătorul Sienei, Paul Codrea, acesta
luându-și rolul în serios și semnând revenirea echipei sale după ce
a asigurat apărarea.

Căpitanul Timișoarei, Dan Alexa a fost doar privitor, iar pe
parcursul jocului au apărut și alți invitați surpriză. Brice
Kabengele, extrema celor de la CSU Asesoft Ploiești a fost luat în
primire de portocalii și a avut o execuție care îi iese greu și
unui fotbalist sadea. Antrenorul „inegalabilor”, Dragan Petricevic
a trecut apoi la tactici de diversiune, a cerut time-out în
mijlocul reprizei atunci când scorul nu-i convenea și a introdus un
jucător în plus pe teren. Mai târziu când a sosit și Mohamed,
fostul jucător al Fortunei Covaci, bosniacul l-a atras de la Auto
pe sudanez promițându-i bani mai mulți. Metodele au avut efect iar
Elba și prietenii au întors scorul, câștigând cu 7-6 în fața
gazdelor.

„Nu vreau să fiu lipsit de corectitudine, dar nu
înțeleg un lucru, de ce la 6-4 nu a început setul doi, dar totuși
s-a terminat cu scor de tie-break 7-6. Mulțumim celor de la Auto
Freidorf, un club mic dar cu suflet mare, cu o idee excepțională,
Ilie Trițoiu inițiatorul acestui meci și oamenilor care au venit să
ajute clubul de baschet, altfel nu aveam nicio șansă în meciul de
azi. Sportul timișorean trebuie să se sprijine și să dea dovadă de
astfel de prietenii. Paul Codrea la cât de bine se descurcă, merită
un loc la națională, am să-l recomand
selecționerului”
, a spus la final Dragan
Petricevic.

Petricevic sprijină pe FC Auto

Cum echipa organizatoare nu a scăpat încă de retrogradare,
antrenorul „Leilor din Banat” și-a oferit tot sprijinul pe final de
sezon ca micuțul club din cartierul timișorean Freidorf să-și
îndeplinească obiectivul și să rămână în Liga a IV-a Timiș.

„Am fost deja etapa trecută aici, sâmbătă voi fi cu ei
pe bancă la meciul de la Dragșina, avem o misiune grea să salvăm
echipa de la retrogradare”
, a declarat
Petricevic.

Deși antrenorul lui Elba nu va ocupa funcția de antrenor al celor
de la Auto Timișoara, acesta a folosit ieri câteva strategii
copiate din Liga I. „Am văzut schema cu plexiglasul și
am folosit-o de la Sorin Cârțu ca să-i motivez pe jucători. El mai
scăpa o dreaptă, o stângă ca să-i motiveze pe jucători. Îmi pare
rău că Neluțu Sabău a plecat de la Timișoara. Eu prefer echipe care
trebuie să se salveze de la retrogradare, acolo dacă e nevoie de
mine, la Pandurii, Craiova, Astra, Ceahlăul, acolo mi-ar plăcea.
Dar deocamdată există Auto Freidorf care trebuie să rămână în
divizia a patra și rămân mare fan al lor”
, a conchis
reputatul tehnician bosniac.

Articol scris de Cornel
BIHOLARI

28 May. 2010, 15:30 Diverse
Pe aceeași temă