Arbitrii, luați la palme la Călan

26 May. 2010, 11:13 Ligi județene
Arbitrii,** luați la palme la Călan

În prima repriză a meciului cu FC Hunedoara căpitanul echipei
Victoria Călan, Marius Alexoi l-a lovit cu palma peste față pe
arbitrul asistent Daniel Branea.

Inexistenți pe teren, unde adversarul i-a depășit la toate
capitolele, și frustrați de neputința lor, jucătorii Victoriei
Călan s-au răzbunat pe brigada de arbitri condusă de Flavius
Coroiu, din Deva, pe care a înjurat-o, amenințat-o și chiar
lovit-o. Tonul a fost dat chiar de căpitanul de echipă Marius
Alexoi (foto, cu numărul 4), în finalul primei reprize, care, după
ce a fost eliminat de pe teren pentru cumul de cartonașe (40) – al
doilea primit pentru injurii, l-a lovit cu palma peste față pe
tușierul Daniel Branea (foto, în dreapta). Agresați fizic au fost
și ceilalți doi arbitri. În timp ce îi arăta cel de-al doilea
avertisment lui Andrei Mînja

„Centralul” Flavius Coroiu a fost lovit peste mână de atacantul
Călanului și a scăpat cartonașul pe gazon, iar, în același timp,
Stănculea își înfipsese mâinile în gâtul celuilalt asistent, Adrian
Bogdan (’59), sub privirea tatălui acestuia, Sever Bogdan,
vicepreședinte al Asociației Județene de Fotbal și observator al
jocului. Recidivistă în acest sezon, Victoria Călan riscă sancțiuni
dure din partea Comisiei de Disciplină a AJF Hunedoara. Cazul va fi
judecat în ședința de joi.

Articol scris de de Sami
Tamaș

Foto: Cristi Vatavu

26 May. 2010, 11:13 Ligi județene
Pe aceeași temă