Împăcați cu gândul retrogradării satelitului în Liga a III-a,
oficialii echipei din Ștefan cel Mare au decis să acorde o șansă
juniorilor republicani. Astfel că, în meciul de sâmbătă cu FCM
Bacău, principalul Costel Orac a trimis în primul unsprezece doi
juniori, Cazacu (născut în 1992) și Mărmăneanu (1991).
Dacă Mărmăneanu este o prezență obișnuită în primul 11 al celor
de la Dinamo II, Cazacu a debutat miercuri sub tricoul satelitului
în rușinosul 2-6 cu Farul. Pentru a întregi tabloul, Costel Orac și
Ionel Augustin au mai aruncat în teren încă trei juniori în
ultimele treizeci de minute ale meciului. Astfel, au intrat pe rând
Taplamaci (1992), D.
Stanca (foto) (1992) și G. Simion (1991), ultimii
doi fiind debutanți în Liga a II-a.
Finalul de meci i-a găsit pe dinamoviști cu opt jucători sub 21
de ani: Al. Oprea (21 de ani), Albert (20), G. Simion (19), D.
Stanca (18), Cazacu (18), Mărmăneanu (19), G. Dumitrescu (21) și
Taplamaci (18). Dintre cei opt, cinci sunt încă juniori și au
evoluat în echipa juniorilor republicani care a terminat sezonul
regulat pe locul al treilea într-o serie din care s-au calificat la
turneul zonal Steaua și Juventus.
Articol de Mihai
ANDRIEȘ
Foto: Florin ALBOIU