Atacantul pur sânge pe care s-a bazat strategia de transferuri a
micuței gupări timișene, Sorin Gheju anunță că „Dacii liberi” se
pot salva de la retrogradare.
Sorin, salvarea de la retrogradare a Fortunei nu mai pare o
idee așa năstrușnică după primele două etape din
retur.
Desigur, aceasta a fost și gândirea noastră din start. După un
început promițător, avem speranțe, mai ales că multe echipe au
probleme sau deja s-au retras unele dintre ele, precum Drobeta după
CFR Timișoara în tur.
Deși ai jucat doar în prima repriză, a venit deja primul
tău gol la Covaci, în meciul de sâmbătă cu Vâlcea. Te-ai acomodat
cu Andrei Suciu, colegul tău din atac?
M-am acomodat cu Suciu ca și cuplu de atac, este foarte bine
pentru echipă. Mă bucur că merge acest compartiment. Important e ca
echipa să ia puncte, nu contează cine marchează. Am avut o ușoară
întindere dinainte de meci, de aceea am fost schimbat la pauză, dar
îmi revin în două zile.
Cum vezi acum șansele de salvare de la retrogradare, cu
atâtea circumstanțe până la urmă în beneficiu
vostru?
Da, nu știm dacă vom juca cu Jiul, victoria la masa verde care
se preconizează o să ne dea alt moral pentru această luptă. Nici
Baia Mare nu pare să poată continua, deci practic rămâne să depășim
o singură echipă pentru un loc salvator. Se vede că echipa avea
nevoie și de jucători cu experiență, iar evoluția lui Străuț sau
Parfenie au confirmat acest aspect.
Următorul meci ar putea fi unul special, cu UTA pe teren
propriu!
Nu cred că va fi un meci special cu UTA, e o echipă împotriva
căreia eu însă am marcat când eram la CFR Timișoara, poate pentru
suporteri este specială. Noi vom urmări să câștigăm puncte și cu
ei. Altfel, sper ca UTA să promoveze pentru duelurile cu Poli, care
sunt cele mai frumoase.
Mai urmărești vechea ta echipă, FCM Târgu
Mureș?
Chiar i-am văzut cu FC Argeș la televizor, eu sincer sper să
promoveze și FCM Târgu Mureș, îi urmăresc în continuare, păcat că
nu au avut un start bun de retur, au multe individualități care
merită să joace în Liga I.
117
minute i-au fost necesare golgheterului în trei
ediții ale ligii secunde pentru a marca la noua sa echipă, deși nu
era 100% apt fizic.
Suciu la cota 5!
Celălalt vârf titular din atacul Fortunei, Andrei Suciu a deschis
scorul cu Râmnicu Vâlcea și a ajuns la cota cinci în acest
campionat, fiind golgheterul „dacilor”. Gheju împreună cu reușitele
din tur de la mureșeni are la rândul său patru goluri. De altfel,
atacul nu a fost problema în acest campionat la gruparea antrenată
de Remus Steop, bănățenii depășind la acest capitol alte cinci
grupări aflate în fața lor. În schimb apărarea e cea mai slabă, sau
a fost, Fortuna încasând 35 de goluri în tur, adică o medie de
peste două pe meci!
Fundașii la debut
Ambii apărători centrali care au încheiat partida cu CSM Râmnicu
Vâlcea pe teren, Andrei Parfenie și Cătălin Ion au debutat pentru
Fortuna Covaci, ultimul înlocuindu-l în minutul 58 pe accidentatul
Uzun. Noii fundași și-au făcut excelent treaba, semn că și acest
compartiment se va regla pentru „tricolori”. La Mioveni, în prima
etapă a returului noutățile față de tur au fost: Vodiță, C. Străuț,
Ad. Ganea și Gheju. Astfel, singurii fotbaliști aduși în iarna
aceasta care nu au debutat încă la „Dacii liberi” în Liga a II-a
sunt portarul Dragoș Constantinescu și fundașul Cristian
Gălan.
Amical în județ
Pentru a mai lucra la capitolul omogenitate, timișenii și-au
programat un joc test mâine în comuna timișeană Gottlob cu formația
locală din Campionatul Județean. Spartak e pe locul 3 după tur în
prima serie a ligii a V-a și beneficiază de un gazon bun și
instalație de nocturnă.
Articol scris de Cornel
BIHOLARI