:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F03%2Fcosmin-stan-antrenament-csc-dumbravita-1024x576.jpg)
Conflictul dintre fostul căpitan al Generației de Aur și clubul de ligă secundă de la Dunăre este departe de a se fi încheiat. După ce în toamna anului trecut îl acuza pe Gică Popescu de faptul că
i-ar fi luat pe șest un jucător (Bogdan Gavrilă, atunci jucător de lot național Under 17), făcându-l șarlatan, Auraș Brașoveanu, președintele lui FCM Dunărea Galați, revine și spune că așteaptă ca
Federația Română de Fotbal să facă dreptate.
„Domnul Gică Popescu, care acum nu mai răspunde la telefon sau îl are închis, ni l-a luat pe diverse căi pe Bogdan Gavrilă, iar la un moment dat am reușit să semnăm un contract prin care l-am cedat gratis la Școala de Fotbal Gică Popescu, dar cu clauza să încasăm 50 la sută din următorul transfer, însă nu mai puțin de 300.000 de euro. Ulterior am auzit că l-a vândut la AS Roma pentru suma de 516 euro, însă nu voi putea crede niciodată că l-a dat atât de ieftin!”, acuză Brașoveanu.
Șeful clubului de eșalon secund susține că l-a iritat ultimul interviu acordat de Popescu site-ului dailybusiness.ro, mai ales că încă n-a încasat datoria de 300.000 de euro.
„Zice acest domn acolo că în viața sa a mers numai pe drumul corectitudinii și al dreptății și că, dacă ar ajunge cândva președinte la FRF, ar investi în Departamentul de Copii și Juniori. L-aș întreba în care departament, în cel personal? Am văzut că vorbește și despre școala pe care o deține și în care ar vrea să investească un milion de euro. Din acel milion se bazează și pe cei 300.000 de euro ai noștri?”, comentează gălățeanul, conform căruia echipa-satelit a lui FCM Dunărea, din Liga a III-a, s-ar putea desființa tocmai din cauza fostului mare fundaș.
„Din cauza acestui om de bine din fotbal avem mari probleme. Zice că nu face compromisuri, dar i-a cerut domnului Mircea Sandu să fie scăpat de datoria față de clubul nostru. A
cerut încălcarea regulamentelor cu bună știință, iar acest lucru trebuie cunoscut de toată lumea”, conchide Auraș Brașoveanu.