Elevii lui Flavius Stoican, doriți în Liga I

13 Jan. 2010, 11:38 Bursa transferurilor
Elevii lui Flavius Stoican,** doriți în Liga I

După șase cantonamente consecutive la Donji Milanovac, Minerul
Mehedinți va efectua, în premieră, stagiul de pregătire
centralizată la Rânca, în perioada 8-15 februarie.

„Pentru acumulări fizice, poate e mai indicat să
mergem la Rânca. Era bine și în Serbia, la Donji Milanovac, dar
important e să avem o pregătire corespunzătoare. Oricum, nu e mare
diferență. Deocamdată ne pregătim la Valea Copcii și sperăm ca
săptămâna viitoare să știm și echipa cu care vor disputa primul
amical al iernii”
, a explicat Flavius Stoican,
preocupat mai mult de lotul de jucători.

Dacă Ivan și-a exprimat intenția să revină la FC Drobeta,
Mihăescu (foto) e monitorizat de
Pandurii Târgu Jiu, Petrovici a intrat din nou în vederile
prim-divizionarei Unirea Alba Iulia, în timp Astra Ploiești s-a
interesat de Gârbiță și Duță.

„Am înțeles că Ivan vrea să revină la Drobeta, dar
nu știu dacă e și posibil, fiindcă el e împrumutat până la vară de
Minerul. Nu am discutat deocamdată cu el, dar eu îl înțeleg,
fiindcă e vorba de un eșalon superior. E decizia lui. De altfel, eu
nu mă pot opune vreunui transfer. Am fost și eu jucător și îmi
doream să ajung mai sus. Mai sunt și alți componenți ai lotului de
care s-au interesat unele echipe de Liga I. Din punctul meu de
vedere, nu vreau să renunț la niciun jucător din lotul
actual”
, a precizat fostul internațional, aflat la
începutul carierei de antrenor.

Echipa sa a încheiat prima parte a campionatului pe locul
secund, la un singur punct de lidera ACS Recaș, și are ca obiectiv
promovarea în Liga a II-a.

Articol scris de Mircea
OGLINDOIU

13 Jan. 2010, 11:38 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă