Înfrângerea din partida cu Gloria Arad i-a fost fatală lui Mihai
Petcuț. Antrenorul de la Național Sebiș nu va mai antrena gruparea
de suflet a primarului Gheorghe Feieș, fiind suspendat din funcție
de conducerea clubului, întrunită ieri într-o ședință
extraordinară. Oficialii de la Sebiș au considerat că obiectivul de
promovare e compromis, mai mult existând acum riscul ca echipa să
se lupte pentru evitarea retrogradării. S-a ajuns la concluzia că
echipa e nepregătită din toate punctele de vedere, fizic,
tehnico-tactic și psihologic și e nevoie de un șoc la Național.
„Mihai Petcuț a avut o șansă de a pregăti un lot de
fotbaliști considerat a fi de valoare. Au fost aduși la echipă cei
mai buni fotbaliști din liga a III-a. Ne pare rău că nu a reușit.
Nu ne mai putem permite să riscăm ca și anul trecut și să ne salvăm
de la retrogradare în ultimele etape” , spun cei din
conducerea clubului.
Astfel, pentru că mai are contract cu Național Sebiș, lui
Petcuț, în cazul în care nu va dori o reziliere pe cale amiabilă a
contractului, i se va propune să antreneze o grupă de juniori din
cadrul clubului. Din sursele noastre am aflat că discuțiile sunt
avansate cu Mircea Aslău, antrenor care și-a încheiat conturile cu
echipa de seniori de la Viitorul Sânandrei, acesta urmând să dea o
mână de ajutor celor de la Național Sebiș, mai ales că este și din
zonă, fiind născut în satul Zimbru, aparținător comunei
Gurahonț.
articol scris de Daniel
Berar