La câteva clipe de la instalarea pe banca Universității, Cristi
Dulca și-a dezvăluit planurile pentru acest sezon.
Bună Cristi, ce faci?
La meci la „U”, la Oradea…
Deja ai intrat în „pâine”, parcă echipa era liberă
azi …?!
Nu, stai. Sunt cu fiul meu la Oradea. Joacă la puștii
Universității, calcă pe urmele lui taică-su … (n.r.râde). E
adevărat, am preluat banca „șepcilor”, dar doar de marți încep să
lucrez cu jucătorii, pentru că mâine sunt la Timișoara, unde susțin
examenul pentru Licența Pro.
Ce te readuce la „U”?
Să știi că m-a atras proiectul domnului Walter. De aproape 10 ani
nu am mai simțit pe cineva atât de dispus să facă ceva pentru
echipa asta. Știi că eu sunt „U”-ist de mic, nu m-am ascuns
niciodată, de asta am făcut aproape de toate pentru clubul ăsta
…
Da, ai trecut prin mai multe ipostaze
…
Am început ca jucător, am fost conducător, iar acum am trecut pe
bancă. Nu știu ce va urma, dar mi-aș dori să fac cât mai multe
pentru „U” pentru că și „U” mi-a oferit o grămadă de momente
fericite.
Care e obiectivul pe care ți l-a impus
Walter?
Să știi că nu mi-a impus nimic. Promovarea nu e un obiectiv cerut
direct de patron, ci mai ales de suporteri, de toată suflarea care
ține cu „U” Cluj. Toți își doresc ca echipa să revină acolo unde îi
e locul. Problema e că trebuie să facem o echipă puternică, să aibă
forța să se și mențină în prima Ligă, nu să se plimbe doar. Primul
pas e să îi cunosc pe jucători și să devenim o familie.
Ai văzut ultimele jocuri ale
Universității?
Da, dar nu pot să trag o concluzie. O să urmăresc în cantonamentul
de la Sovata mai atent meciurile, am DVD-urile deoparte.
2005-2006
în această perioadă Cristi Dulca a fost director executiv la „U”
Cluj
4
jocuri a evoluat Dulca în tricoul Universității, în turul sezonului
2001-2002, după care a plecat în Ungaria la Kispest Budapesta