Alegerile de azi de la sediul FRF au adus schimbări în Comitetul Executiv. Astfel, Liga a II-a va fi reprezentată de Cornel Șfaițer de la FC Botoșani (pentru seria I), respectiv Florin Walter, de la U. Cluj (pentru seria a II-a).
Cei doi au luat locul lui Ștefan Dan Chițu (care a reprezentat FC Ploiești în sezonul trecut) și Sorin Altmayer (ex-CFR Timișoara).
Â
Â
Deși își depusese candidatura pentru un nou mandat, de data asta ca reprezentant al Tricolorului Breaza, unde este președinte acum, Ștefan Chițu s-a retras din cursă în ultimul moment. Alt prahovean, Constantin Anghelache, care urma să reprezinte pe AFC Filipești de Pădure a renunțat și el la candidatură. Reamintim că în sezonul trecut, Anghelache a fost președintele Tricolorului Breaza, fiind membru al Comitetului Executiv din partea Ligii a III-a.
Â
Â
Decizia celor doi a fost explicată de Ștefan Chițu. „Nu avea rost să candidez acum, pentru un mandat scurt, de doar 7 luni, pentru că la începutul anului viitor se vor face alegeri, pentru mandate pe 2 ani. Voi candida în Adunarea Generală de la anul, și cred că la fel a gândit și domnul Anghelache”, a declarat oficialul prahovean.
Â
Â
În Liga a III-a, în urma votului exprimat, au fost aleși cei doi reprezentanți în Comitetul Executiv, aceștia fiind Marian Rusen (Juventus) și Ștefan Stana (Berceni)
Â
Â
Articol scris de Marian DIMA
Â