Munteanu: „Mergem la Târgu Mureș să nu pierdem”

01 May. 2009, 14:13 Seria 2
Munteanu: „Mergem la Târgu Mureș să nu pierdem

Antrenorul Universității Cluj, Dorinel Munteanu, este de părere că echipa poate pleca neînvinsă de la Târgu Mureș, deși joacă cu una din echipele care trage la promovare.
 

 

"Este un joc foarte greu, dar extrem de important, cu una din cele patru echipe care trag la promovare. Sunt convins că nu ne va fi ușor. Punctul sau punctele sunt foarte importante pentru noi, dar noi ne vom juca șansa 90 de minute și sper s-o fructificăm. Sunt convins că băieții vor continua evoluția bună din meciul trecut. Fiecare meci este important, deoarece sunt trei puncte puse în joc. Noi mergem la Târgu Mureș să nu pierdem", a spus tehnicianul.
 

 

Munteanu are câteva probleme de sănătate în lot. Iuhas acuză o ruptură musculară și nu va juca, iar Szilagyi este incert, după o leziune la gambă. Nici Zeno Bundea nu e apt, după o accidentare mai veche.
 

 

În privința suporterilor, care l-au înjurat meciul trecut, Dorinel Munteanu a evitat să facă prea multe declarații: "Eu nu am ce să reproșez galeriei. Obiectivul tuturor sunt rezultatele. Cel mai important meci acum e cel de la Târgu Mureș, vreau să obținem maximul".
 

 

Partida FCM Târgu Mureș – "U" Cluj se va disputa sâmbătă, de la ora 11, și va fi transmisă în direct de Sport.ro. Jocul va fi arbitrat de Ionuț Neagu (Ploiești), Adrian Lungu (Alexandria) și Lucian Sârbu (Focșani).
 

 

www.clujeanul.ro
 

01 May. 2009, 14:13 Seria 2
Pe aceeași temă