Mijlocașul Sergiu Costea va rata partida pe care FC Unirea Alba Iulia o va disputa sâmbătă, în fața propriilor suporteri, cu Universitatea Cluj. În meciul de la Vânju Mare, cu FC Drobeta, Costea a încasat al șaptelea cartonaș galben și va fi nevoit să stea o etapă. De asemenea, uniristul riscă să nu joace prea mult în acest retur, pentru că, începând de la al nouălea cartonaș galben, ar fi suspendat o etapă după fiecare avertisment primit.
Â
“Îmi pare enorm de rău că voi lipsi chiar în disputa cu Universitatea Cluj, fiindcă era un meci mai aparte pentru mine. Întâlneam formația unde am crescut și m-am format ca jucător. Acum evoluez la Alba Iulia și îmi doresc foarte mult ca Unirea să câștige cele trei puncte și să revină pe primul loc al clasamentului. Îmi pare foarte rău pentru jucătorii care sunt acum acolo, știu că au probleme financiare, iar în clasament se află într-o situație mai delicată. Ar fi păcat să retrogradeze, fiindcă este un club cu tradiție, iar minunații suporteri ai Universității nu ar merita acest lucru. Oricum încă mai sunt multe etape de disputat în acest sezon și sunt convins că vor evita retrogradarea”, a spus Costea, jucător originar din Cluj și fost component al “șepcilor-roșii”.
Â
În schimb, în echipa albaiuliană va reintra Florin Dan, care și-a ispășit etapa de suspendare pentru patru "galbene".
Â
Â
www.unireafc.ro
Â