Moises Soares, pierdut în România

Liga2.ro 30 Jan. 2009, 11:30 Special
Moises Soares, pierdut în România

ProSport continuă să fie pe urmele jucătorului găsit în incinta Aeroportului „Henri Coandă” din București.

După ce a stat două zile prin salonul aeroportului, acesta a fost luat în primire de un amic al impresarului Ciprian pentru a fi îndrumat spre destinație. Când a fost sunat prima dată din redacție, Moises Soares (foto) a spus că este bine și se îndreaptă spre Galați. „Sunt OK acum, m-a luat un prieten de-al lui Ciprian și mă îndrept spre Galați. Nu știu la ce echipă”, ne-a dezvăluit acesta.

Între timp am reușit să dăm de Ciprian, impresarul acestui jucător, care spune că vinovați sunt cei de la Victoria Bod, din liga a treia. „Oficialii celor de la Bod mi-au spus că au nevoie de un fundaș ieftin, eu l-am găsit pe Soares și le-am făcut legătura. Atât!”, a declarat agentul de jucători. Adrian Hârlab, tehnicianul Victoriei Bod, a negat vreo implicare în acest transfer. „Noi nu am cerut niciun jucător. Am citit povestea acestui fotbalist, dar în niciun caz nu trebuie să ajungă la noi”, a declarat antrenorul. Revenind cu un telefon la Soares, lusitanul ajunsese în altă localitate, dar încă nu aflase la ce echipă este. „Nu am ajuns în Galați, sunt în altă parte. Unde? Nu știu. Mi s-a spus numele formației, dar am uitat”, a conchis portughezul.

Articol scris de Adrian Dumitru

Liga2.ro 30 Jan. 2009, 11:30 Special
Pe aceeași temă