SC Popești Leordeni ocupă, momentan, în urma victoriei din runda a 10-a, locul 3 în Liga 2, la egalitate cu locul 4, ACSM Reșița, ambele având un total de 21 de puncte, iar antrenorul secund Cătălin Gheorghe a declarat că este foarte bucuros pentru tot ce s-a întâmplat până în acest moment la echipă.
În runda din weekendul acesta, SC Popești Leordeni a învins fără probleme și CS Afumați, scor 2-0, în derby-ul de clasament al rundei, ajungând la două victorii la rând în Liga 2 și la un bilanț de șase victorii, trei remize și o înfrângere în cele 10 meciuri scurse din campionatul în care evoluează ca nou-promovată.
În runda a 11-a din Liga 2, SC Popești Leordeni va întâlni CS Dinamo, pe teren advers, dar până atunci savurează succesul contra celor de la CS Afumați, care a fost marcat de o accidentare teribilă din tabăra formației lui Vasile Neagu, a lui Constantin Robicek.
În ceea ce privește succesul în sine al SC Popești Leordeni, golul de 1-0 a fost marcat de Nicolae Leafu, în minutul 13. Până la pauză nu s-a mai marcat, dar în prima parte a fost consemnată și accidentarea lui Robicek, din minutul 22.
Nu putea lipsi de pe lista marcatorilor Quadri Taiwo, care a punctat în minutul 78. Fotbalistul continuă să fie decisiv în fiecare meci și este golgheterul campionatului de Liga 2, cu un total de 13 goluri!
Antrenorul secund al SC Popești Leordeni, Cătălin Gheorghe, a afirmat că pentru el, pentru stafful tehnic și pentru jucători nu sunt întâmplătoare rezultatele de până în acest moment.
Fotbaliștii aplică meci de meci ce se lucrează la antrenamente, iar astfel echipa bifează rezultat pozitiv după rezultat pozitiv.
”Poate pentru anumite persoane e incredibil ce se întâmplă cu noi, dar ne antrenăm așa cum trebuie, echipa exprimă pe teren ce antrenăm și de aceea avem aceste rezultate.
Ne-a priit pauza competițională și am reușit să ne reglăm în apărare. Se pare că am reușit să rezolvăm acea problemă! Sufeream pe faza defensivă, dar am reglat problema și ne bucurăm, acum, de victoria de azi. Avem un grup unit, care înțelege ce cerem la antrenamente și facem această performanță la Liga 2. Jucătorii se exprimă așa cum se antrenează și mă bucur foarte mult pentru ei.
Fiecare meci în parte e important, vrem să câștigăm fiecare meci în parte. Nu vreau ca jucătorii să aibă regrete după un meci, au mentalitate sănătoasă și ne bucurăm de ce se întâmplă.
Vedem la final cum va fi, ce vom face în acest sezon de Liga 2, de drumul lung… vedem la final unde vom fi în Liga 2”, a spus Cătălin Gheorghe la Sport Total FM.

În ceea ce privește accidentarea lui Constantin Robicek, SC Popești Leordeni a transmis un mesaj de susținere pentru adversar. În ciuda rivalității din teren, echipa din Popești speră ca fotbalistul să aibă puterea să treacă peste acest moment foarte greu și să revină, poate, mai puternic. Însă, pe lângă operația pe care trebuie să o sufere în perioada următoare, va fi nevoit să ducă o recuperare lungă.
E posibil ca absența de pe teren a lui Robicek să se întindă și pe durata a 12 luni.
”Dincolo de bucuria victoriei, gândurile noastre se îndreaptă către Robicek, căpitanul celor de la CS Afumați, care a suferit o accidentare serioasă în prima repriză.
În astfel de momente, rivalitatea rămâne pe teren, iar sănătatea este mai presus de orice rezultat. Suntem alături de el, de familia sa și de întreaga echipă CS Afumați. Multă putere și însănătoșire grabnică, Robicek!”, a transmis SC Popești Leordeni în privința accidentării lui Robicek.

SC Popești Leordeni are un bilanț de șase victorii, trei remize și o înfârngee în priemel 10 meciuri din Liga 2, cu un golaveraj de 24 de goluri marcate și 14 primite. Are un total de 21 de puncte, se află pe locul 3 momentan, lar trei puncte de locul 2, Știința Poli Timișoara, și la patru puncte de locul 1, CSM Slatina.
În runda a 11-a din Liga 2, ilfovenii vor juca pe terenul celor de la CS Dinamo (locul 18, 7 puncte).
Foto: SC Popești Leordeni